O misterioasă emisie de metan pe Marte, un nou semn al existenţei vieţii?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O misterioasă emisie de metan pe Marte, un nou semn al existenţei vieţii?

Monden 17 Ianuarie 2009 / 00:00 547 accesări

Mai multe misterioase emisii sezoniere de gaz metan au fost detectate în diferite locuri la suprafaţa planetei Marte, emisii ce conferă consistenţă ipotezei că Planeta Roşie ar fi încă activă din punct de vedere geologic şi chiar că ar putea exista o serie de procese biologice în subsolul său, fapt ce nu exclude şi posibilitatea existenţei vieţii. Pe Pămînt organismele vii produc mai mult de 90% din metanul prezent în atmosferă, restul de aproximativ 10% fiind de origine geochimică. Pe Marte, metanul ar putea reprezenta un semn al existenţei unor astfel de procese geochimice sau chiar al existenţei vieţii. Volumul emisiilor de metan observate pe Marte este comparabil cu cel emis de siturile active de pe Pămînt, conform studiului Departamentului de Astrobiologie din cadrul Centrului Spaţial Goddard al NASA.

Originea acestor emisii de metan de pe Marte este deocamdată un mister. Vîrsta metanului detectat nu a putut fi încă determinată, iar originea lui ar putea fi mai veche sau recentă. Ipotezele privind presupusele origini geochimice sau biologice ale acestor emisii de gaze au fost explorate, însă nu s-a ajuns la niciun consens ştiinţific. Aceste ipoteze sînt fundamentate pe fenomene identificate pe Pămînt, unde metanul este produs în urma proceselor de topire sau comasare a magmei sau de serpentinizare bazaltică (transformarea în serpentin a rocilor sau mineralelor bogate în magneziu) sau este produs de acţiunea bacteriilor.

Echipa de cercetători americani a folosit spectrometrele în infraroşu de la trei telescoape terestre pentru a observa aproximativ 90% din suprafaţa lui Marte, timp de trei ani marţieni (şapte ani pămînteni). Una dintre primele lor observaţii, realizată în 2003, a surprins o emisie de 19.000 de tone de metan în atmosfera Planetei Roşii.

Taguri articol


12