Autoritatea Canalului Panama a anunţat că o navă militară rusă a intrat, vineri, în Canalul Panama, pentru prima dată în ultimii 64 de ani, după manevrele comune ruso-venezuelene, ce au marcat revenirea prezenţei militare ruse în Caraibe, după încheierea Războiului Rece. După ce a rămas ancorată cîteva ore în golful Colon, în mijlocul a numeroase nave comerciale, nava Amiral Şabanenko a început sîmbătă, în jurul orei 2.00 GMT traversarea Canalului, dinspre Atlantic spre Pacific. După ce a traversat Canalul Panama, nava rusă va rămîne timp de cinci zile în Panama, la fosta bază americană Rodman, escala avînd ca principal scop realimentarea navei cu provizii şi odihnă pentru marinari. Baza americană Rodman, aflată la intrarea dinspre Pacific în Canal, a fost predată statului Panama în 1999.
Nava antisubmarin Amiral Şabanenko, avînd la bord 451 de membri ai echipajului, este specializată în operaţiuni împotriva pirateriei şi terorismului internaţional. Exerciţiile comune ruso-venezuelane din Caraibe, încheiate marţi, au coincis cu o perioadă de tensiuni între oficialii de la Moscova şi Washington, în legătură cu scutul antirachetă pe care SUA intenţionează să îl extindă în Europa de Est. În contextul acestei dispute, prim-vicepreşedintele panamez, Samuel Lewis Navarro, a declarat că “aşa cum ştie toată lumea, Canalul Panama este deschis pentru toate navele din lume, conform Tratatelor de neutralitate”. În replică, administraţia de la Casa Albă a afirmat că va urmări îndeaproape manevrele, despre care secretarul de Stat, Condoleezza Rice, a declarat că nu modifică echilibrul de putere în America de Sud.
Ultima traversare a Canalului Panama de către nave ruseşti a avut loc în 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cînd patru submarine sovietice au trecut prin Canalul Panama, dinspre Atlantic spre Pacific, după ce fuseseră reparate. La acea vreme, cele două ţări făceau parte din coaliţia antihitleristă, iar în acea perioadă, Canalul Panama se afla sub controlul SUA.