O nouă admitere, o nouă „bătălie” pe un loc în cămin!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Forfotă mare Universitatea „Ovidius”, iar în centrul atenţiei

O nouă admitere, o nouă „bătălie” pe un loc în cămin!

Justiție 11 Septembrie 2012 / 00:00 376 accesări

Holurile Universităţii „Ovidius” din Constanţa au devenit neîncăpătoare pentru zecile de absolvenţi de liceu care au venit să se înscrie la facultate. Începând de ieri, foştii liceeni care nu au prins un loc în prima sesiune de admitere la studii de licenţă sau care nu s-au putut înscrie în vară pentru că nu aveau, încă, diploma de Bacalaureat îşi pot depune dosarele, în speranţa că vor putea deveni studenţi ai universităţii constănţene. Pentru noul an universitar au rămas libere 1.592 de locuri, dintre care 38 la fără taxă. „Nu m-am putut înscrie în vară pentru că nu am promovat prima sesiunea a examenului de bacalaureat. Am venit acum să-mi încerc norocul, pe unul din locurile rămase libere. Nu vreau să mai dau încă un examen, aşa că mi-am depus dosare la mai multe specializări unde admiterea se face pe bază de concurs de dosare”, a spus unul dintre pretendenţii la titlul de student. La fel ca în sesiunea de vară a admiterii, înscrierile la facultăţile care au probă de concurs se fac în perioada 10-16 septembrie, iar la facultăţile care au concurs pe bază de dosare, înscrierile se fac în perioada 10-18 septembrie. În zilele de 17 şi 18 septembrie au loc probele de concurs, iar pe 19 şi 20 septembrie se vor afişa rezultatele. Metodologia de admitere şi cifrele de şcolarizare pot fi consultate la adresa http://www.univ-ovidius.ro/admitere.

BĂTAIE PE LOCURI ÎN CĂMINE Tot de ieri, cei care au fost declaraţi admişi în urma sesiunii de înscriere din vară a Universităţii „Ovidius” şi domiciliază în alte localităţi pot să-şi depună cererile pentru ocuparea unui loc în cămin. În condiţiile în care locurile în cămine sunt mai puţine faţă de anii trecuţi, zeci de viitori studenţi s-au îngrămădit, dis de dimineaţă, pentru a-şi depune cererile. Astfel, dacă la sfârşitul verii trecute studenţii universităţii constănţene aveau la dispoziţie 1.400 de locuri, anul acesta mai sunt disponibile doar 1.100 de locuri. „Pentru acest an ne bazăm doar pe locurile din cele patru cămine ale universităţii, precum şi pe căminul Colegiului Tehnic „Vasile Pârvan” din Constanţa. Dacă până pe 25 septembrie celelalte cămine cu care colaboram (aparţinând liceelor Energetic şi Navrom) vor putea oferi condiţii decente de cazare, am putea relua colaborarea”, a declarat purtătorul de cuvânt al universităţii constănţene, asist. univ. drd. Daniel Citirigă. Cererile pot fi depuse până pe 23 septembrie, la sediul Ligii Studenţilor, situat pe bulevardul Mamaia, nr. 124, Cămin nr. 2, mansardă, camera 5.

Taguri articol


12