O nouă amînare în procesul intentat de DNA primarului Constanţei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O nouă amînare în procesul intentat de DNA primarului Constanţei

Justiție 28 Mai 2009 / 00:00 387 accesări

Curtea de Apel Bucureşti a amînat, din nou, pentru 24 iunie, procesul în care primarul Constanţei, Radu Mazăre, este acuzat de retrocedarea ilegală a unor terenuri, din cauză că încă nu sînt finalizate expertizele medicale care să arate dacă două dintre persoanele acuzate în dosar se pot prezenta la proces. Curtea de Apel Bucureşti a admis, pe 24 aprilie, cererea avocaţilor care le reprezintă pe Laura Mariana Leşe şi Elena Ştefan, două dintre persoanele acuzate alături de Radu Mazăre în dosarul retrocedării unor terenuri din Constanţa, de a efectua o expertiză medicală care să stabilească dacă acestea se pot prezenta în faţa instanţei. Dacă cele două expertize medicale vor arăta că Laura Mariana Leşe şi Elena Ştefan sînt bolnave, procesul ar putea fi suspendat pînă cînd cele două se însănătoşesc. Curtea de Apel Bucureşti a fixat pentru 25 noiembrie 2008 primul termen de judecată în dosarul în care Radu Mazăre şi preşedintele CJC Nicuşor Constantinescu au fost trimişi în judecată alături de alte 35 de persoane în legătură cu restituirea şi atribuirea unor terenuri. Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti deoarece printre cele 37 de persoane acuzate în dosar se află şi cîţiva notari publici din Bucureşti. De atunci, procesul a fost amînat din motive procedurale. Primarul Radu Mazăre a fost prezent la termenul de ieri al procesului.

Taguri articol


12