O nouă analiză gratuită pentru bolnavii de diabet

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O nouă analiză gratuită pentru bolnavii de diabet

Politică 30 Noiembrie 2007 / 00:00 596 accesări

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat că pacienţii cu diabet vor beneficia, începînd de luni, de o analiză gratuită, respectiv de determinarea hemoglobinei glicozilate la orice laborator medical care are contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Potrivit specialiştilor, hemoglobina glicozilată (HbA1c) este utilizată pentru supravegherea eficacităţii unui tratament de lungă durată la diabetici. Ministrul Sănătăţii a explicat că, în urma efectuării acestei analize, vor exista nişte parametri în funcţie de care bolnavilor li se vor putea prescrie medicamente pentru şase luni, astfel încît să nu mai fie nevoiţi să se deplaseze o dată la două luni pentru procurarea tratamentului necesar. „Analiza va putea fi făcută începînd cu 3 decembrie, iar medicii de familie vor da recomandare pentru efectuarea acesteia la laboratoarele care se află în contract cu CNAS\", a adăugat Nicolăescu. Demnitarul a precizat că speră ca, pînă de Crăciun, toţi cei aprox. 400.000 de bolnavi de diabet îşi vor putea efectua această determinare. În judeţul Constanţa există în jur de 16.000 de bolnavi de diabet.



12