O nouă bancă românească?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O nouă bancă românească?

Eveniment 14 Decembrie 2013 / 00:00 1087 accesări

TREZIREA LA REALITATE 2014 va fi anul fuziunilor în sistemul bancar românesc, întrucât acţionarii vor înţelege până la urmă că valoarea instituţiilor de credit nu mai este aceea de dinaintea începerii crizei, spune şeful Direcţiei de Supraveghere din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR), Nicolae Cinteză. La rândul său, preşedintele ING Bank, Mişu Negriţoiu, estimează că o nouă bancă românească ar putea apărea pe piaţă: „Am auzit voci şi văd că se cloceşte ceva. Ar putea apărea chiar o nouă bancă de dezvoltare. Nu cred însă că este o situaţie mai neinspirată de a irosi resurse. Să ne uităm la cele câteva bănci româneşti care au apărut prin anii ’90 şi care acum sunt tot pe acolo. Este absolut inutil”. O altă problemă ridicată de preşedintele ING este temerea unor persoane publice faţă de riscul pe care îl reprezintă băncile străine pentru România, în cazul în care s-ar retrage din piaţa românească: „Nu este niciun fel de problemă, pentru că serviciile bancare sunt de asemenea ţinută şi mersul pieţei este aşa de interesant încât băncile se cam bat aşa aiurea pe aceleaşi segmente de clienţi. La nivelul pieţei nu dispare nimic şi nu este niciun pericol”.

ATENŢIE LA TERMENI! Şi viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, vorbeşte despre o posibilă bancă românească, însă atrage atenţia că „trebuie definiţi bine termenii”: „Ce înseamnă „bancă românească“? Cetăţenia, naţionalitatea acţionarilor? De multe ori în percepţia publică, da! Vă anunţ atunci că avem bănci extrem de româneşti - UniCredit Ţiriac Bank are 45% acţionariat românesc, alături de Banca Transilvania, care are un acţionariat românesc foarte prezent. Dar este acesta un criteriu? Până la urmă, sunt unele bănci cu acţiuni cotate la bursă, cu acţiuni negociabile, transferabile, astăzi sunt la un cetăţean cu un anumit paşaport, mâine la un altul, ne schimbăm percepţia asupra lor sau îşi schimbă managementul modul de acţiune în funcţie de modul în care anumite acţiuni au fost transferate pe piaţa liberă?”. Olteanu arată că, dacă se face referire la autoritatea care reglementează băncile, cele mai multe instituţii din România sunt româneşti, pentru că sunt societăţi comerciale înregistrate aici, supuse legii şi supravegherii autohtone. În cele mai multe cazuri, însă, băncile care acţionează în România sunt europene, punctează oficialul BNR: „Există un interes public să dezvoltăm spiritul antreprenorial românesc? Da. Am totuşi unele reţineri că, cel puţin pe termen scurt, dezvoltarea s-ar face cel mai bine prin investiţii în sectorul bancar. Ştiu câteva sectoare mai profitabile”. În piaţa românească activează 41 de bănci.



12