Pentru cântăreaţa americană Britney Spears, clipele liniştite s-au terminat, cel puţin o vreme. O carte-şoc o va readuce în prim-plan şi deloc într-o lumină bună. Potrivit lucrării lui Christopher Heard, diva este beţivă şi nimfomană. Portretul deloc măgulitor se bazează nu pe ”surse anonime”, ci pe declaraţiile unor foşti iubiţi ai interpretei. Primul dintre aceştia se numeşte Reg Jones, pe care Brit l-ar fi întâlnit în 1995. Bărbatul afirmă că a dezvirginat-o pe prinţesa pop pe când aceasta avea 14 ani şi că de pe atunci, ea era ahtiată de sex.
Nici Colin Farrell nu se lasă mai prejos. Actorul şi cântăreaţa au trăit o poveste de dragoste în 2003, după despărţirea ei de Justin Timberlake. ”Este foarte departe de imaginea virginală pe care vrea să o afişeze: eu sunt mai curând genul obsedat, dar cu ea mi-a fost greu să ţin pasul, atât de tare o ardea undeva”, a mărturisit actorul. Pe lista ”gentlemenilor” care vorbesc despre fosta lor iubită se înscrie şi Chase Benz, unul dintre dansatorii lui Britney Spears din turneu, cu care a avut o aventură anul trecut. Acesta a povestit despre o altă latură întunecată a vedetei: ”Era un pachet de nervi care golea jumătate de sticlă de tequila înainte de a urca pe scenă. O adevărată epavă!”. Cu aşa prieteni, diva chiar nu mai are nevoie de duşmani.