Ţara noastră este din nou în atenţia mass-media străine. Ediţia în limba franceză a Huffington Post publică, cu titlul „Orfanii crizei”, victimele sângerării umane”, un articol despre proiectul „Creştem Împreună”, al Asociaţiei „Salvaţi Copiii”. Ei scot în evidenţă o nouă criză a ţării, cea a orfanilor, acei copii ai căror părinţi au plecat la muncă în străinătate. Încadrarea şcolară, activităţile sportive sau atelierele de desen se numără printre obiectivele asociaţiei, care şi-a fixat drept scop să atenueze consecinţele ruperii celulei familiale. Coordonatorul centrului „Creştem Împreună”, din Bucureşti, din cadrul organizaţiei „Salvaţi Copiii” - România, Andreea Biji, a declarat că iniţial erau 85.000 de copii în această situaţie, însă după apariţia crizei economice, fenomenul a luat amploare în toate regiunile din ţară. În cele 16 centre deschise în ţară se află aprox. 750 de copii care beneficiază de aceste activităţi. România a suferit o veritabilă „sângerare umană”, în ultimii 10 ani. Aproape 20% din populaţia activă a dezertat din ţară, pentru a pleca să caute un salariu mai bun. Mii de părinţi au făcut acelaşi lucru, lăsând în urmă circa 350.000 de copii, potrivit unui raport al UNICEF. Consecinţele sunt de multe ori dramatice: eşec şcolar, probleme de comportament şi deprimare.
„AR TREBUI SĂ AVEM GRIJĂ DE COPIII NOŞTRI” Nu de mult, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a atras atenţia comunităţilor locale că trebuie să aibă mai multă grijă de urmaşi. „Ar trebui să avem grijă de copiii noştri. Ei nu înseamnă numai copiii din familiile noastre, ci sunt şi copiii vecinilor, romilor, copiii abandonaţi, şi copiii cu dizabilităţi”, a spus ministrul. Ministrul a anunţat că urmează să fie modificată Legea 272/2004 privind protecţia drepturilor copilului, adăugând că sunt vizaţi minorii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate sau cei care ar putea fi exploataţi prin participarea la activităţi artistice şi sportive. „Avem şi măsuri de protecţie împotriva părinţilor care, din anumite interese materiale, nu se gândesc la interesul copilului atunci când se despart şi aceşti copii trebuie protejaţi. Trebuie să încercăm să asigurăm o exercitare a autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, chiar dacă un copil este lăsat în grija unuia dintre părinţi, şi vrem să creştem atribuţiile şi chiar să introducem sancţiuni împotriva autorităţilor locale care nu-şi fac datoria”, a adăugat Câmpeanu.