După zece ani de cercetări, pacienţii cu HIV au şansa de a folosi un antiretroviral extrem de eficace, sigur şi bine tolerat de organism. Isentress este indicat în asociere cu alte medicamente antiretrovirale pentru tratamentul infecţiei cu virusul imunodeficienţei umane (HIV 1) la pacienţi adulţi atât experimentaţi, cât şi la cei netrataţi anterior. “O opţiune terapeutică precum raltegravir, cu eficacitate, siguranţă şi tolerabilitate demonstrate de numeroasele studii clinice, oferă pacienţilor adulţi, mai ales celor poliexperimentaţi, o şansă, printr-o abordare diferită a virusului”, a declarat coordonatorul Departamentului de Evaluare şi Monitorizare a Infecţiei HIV/SIDA în România - INBI din cadrul Institutului “Prof. Dr. Matei Balş”, Mariana Mărdărescu. “Noua schemă de tratament, deja folosită în România prin intermediul programului pilot, pe o serie de 200 pacienţi, ne ajută să individualizăm tratamentele, ceea ce este foarte important dacă avem în vedere complexitatea HIV şi nevoile pacienţilor, în continuă schimbare”, a mai declarat Mărdărescu. În România există aprox. 8.500 de pacienţi în evidenţă activă cu HIV/SIDA, dintre care peste 7.500 sunt în tratament antiretroviral. La nivel mondial, numărul persoanelor infectate este de aprox. 33 milioane, doar în 2007 înregistrându-se 2,7 milioane de noi infecţii. (A.G.)