O nouă ediţie Tinimtex

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O nouă ediţie Tinimtex

Eveniment 11 Mai 2010 / 00:00 1216 accesări

O nouă ediţie a Târgului Naţional de Îmbrăcăminte - Încălţăminte, Tinimtex 2010, va avea loc în staţiunea Mamaia, în perioada 12 - 16 mai. Ajuns la cea de-a 47-a editie, Tinimtex este organizat de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, în colaborare cu Federaţia Patronală a Textilelor, Confecţiilor şi Pielăriei (FEPAIUS). Târgul se organizează într-un context economic foarte dificil pentru industria textilă şi pentru cea a pielăriei, precum şi a celorlalte ramuri ale industriei uşoare. „Am reuşit, cu mari eforturi, să reunim 295 de producători şi importatori din toată ţara, ocupând o suprafaţă de 8.000 de mp, în 5 locaţii de expunere din Mamaia. Numărul participanţilor ne demonstrează faptul că acest târg se bucură de notorietate pe piaţa expoziţiilor, acest lucru datorându-se, în mare măsură, şi seriozităţii firmelor expozante, care se prezintă la acest eveniment cu noile colecţii pentru sezonul ce urmează, cu produse de calitate şi preţuri atractive”, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, directorul general al CCINA, Ion Dănuţ Jugănaru. Potrivit organizatorilor, 25% din firme provin din Bucureşti, pe locurile următoare situându-se Constanţa (15%), Iaşi (10%) şi Arad (10%). Saloanele târgului sunt amenajate la Pavilionul Expoziţional - parter (confecţii textile adulţi), Pavilionul Expoziţional - etaj (tricotaje, confecţii, lenjerie, articole copii, decoraţiuni interioare), Perla (confecţii textile adulţi), Doina (încălţăminte şi marochinarie), Victoria (încălţăminte şi marochinarie) şi la Tenis Club Idu (confecţii piele şi blană). Programul de vizitare al târgului este cuprins între orele 10.00 şi 20.00, cu excepţia ultimei zile, când standurile se închid la ora 16.00.

NET

Preşedintele FEPAIUS, Aurelienţu Popescu, a anunţat că, în privinţa tendinţelor, violetul este culoarea în trend: „În această primavară, el le este rezervat cu prioritate bluzelor şi cămăşilor bărbăteşti, mov integral sau cu imprimeuri geometrice şi florale. Sacourile bărbăteşti sunt, de asemenea, un „must have” al acestui sezon, fiind recomandate a se asorta cu pantaloni în nuanţe cât mai deschise de gri sau maro. O altă recomandare a stiliştilor este ca violetul, în nuanţe puternice, închise, să fie purtat în special de doamnele brunete”.



12