O nouă extragere la Loteria Fiscală, în weekend

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O nouă extragere la Loteria Fiscală, în weekend

Economie 20 Noiembrie 2015 / 17:58 659 accesări

Extragerea Loteriei Fiscale pentru bonurile emise în perioada 1 - 31 octombrie va fi organizată duminică, 22 noiembrie, de la 17.00, în studioul TV al Loteriei Române. Fondul de premiere este, așa cum ne-am obișnuit, de un milion de lei, iar numărul maxim de câștigători - 100 (10.000 lei/persoană). Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-urile Ministerului Finanțelor Publice, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Loteriei Române, pentru o perioadă de 30 de zile. Cererile de revendicare pot fi depuse începând de luni, 23 noiembrie, timp de 30 de zile. La cea mai recentă extragere, din 18 octombrie, au fost depuse 26 de cereri de revendicare; la extragerea precedentă, din 20 septembrie, la ANAF au fost înregistrate 35 de cereri. În ultima săptămână, Loteria Fiscală a fost subiect de „scandal“, după ce a ieșit la iveală o „mică“ neconcordanță între ce spunea legea că se face la extragerea celor trei bile prin care se determină valoarea bonurilor câștigătoare și ce s-a făcut în realitate (fix opusul - n.r.). Cei de la MFP au spus că, în ciuda gurilor rele, extragerile au fost legale și niciun câștigător nu va fi pus să aducă banii înapoi.

Taguri articol


12