O nouă înregistrare video a SI prezintă uciderea unor creştini etiopieni în Libia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O nouă înregistrare video a SI prezintă uciderea unor creştini etiopieni în Libia

Externe 19 Aprilie 2015 / 15:03 369 accesări

O înregistrare video publicată astăzi de Statul Islamic (SI) prezintă uciderea a două grupuri de creştini etiopieni capturaţi de afiliaţii libieni ai grupării extremiste, relatează AP. Înregistrarea video de 29 de minute prezintă două grupuri ţinute captive de militanţi. Aceasta afirmă că unul este deţinut de organizaţia din estul Libiei afiliată SI şi cunoscută ca Provincia Barka, iar celălalt de o grupare afiliată din sud, care îşi spune Provincia Fazzan. Un combatant cu mască pe faţă şi agitând un pistol susţine o declaraţie lungă, cerându-le creştinilor să se convertească la Islam sau să plătească o taxă specială prevăzută de Coran. Înregistrarea video prezintă alternativ imagini de la cele două execuţii. Ostaticii din sud sunt împuşcaţi, iar cei din est decapitaţi pe o plajă. Pentru moment nu se ştie clar cine sunt ostaticii şi unde au fost capturaţi. De asemenea, nu este clar câţi ostatici au fost ucişi. Înregistrarea video poartă logoul oficial al organizaţiei media a SI, Al-Furqan, şi reuneşte şi alte înregistrări video publicate de gruparea extremistă, inclusiv una din februarie, în care militanţii au decapitat 21 de creştini egipteni pe o plajă din Libia. Gruparea Stat Islamic a câştigat teren în Libia pe fondul haosului ce domneşte în această ţară, unde două guverne susţinute de alianţe şi miliţii rivale luptă unul împotriva celuilalt, precum şi împotriva grupărilor extremiste.

Taguri articol


12