O nouă înregistrare video cu ameninţări teroriste la adresa Germaniei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O nouă înregistrare video cu ameninţări teroriste la adresa Germaniei

Externe 29 Ianuarie 2009 / 00:00 415 accesări

Televiziunea publică germană ARD a informat, marţi seara, despre existenţa unei noi înregistrări video în care membri ai Uniunii Jihadului Islamic ameninţă Germania cu atentate teroriste. Difuzată pe un site de Internet, înregistrarea video prezintă şase membri cu cagule pe faţă şi înarmaţi ai Uniunii Jihadului islamic (UID), mişcare de origine uzbecă legată de al-Qaida. ”În acest an, noi am pregătit cîteva cadouri surpriză forţelor de ocupaţie şi aliatul forţelor de ocupaţie trebuie să conteze mereu pe atacurile noastre”, declară unul dintre islamişti în limba germană, în ultima parte a înregistrării, potrivit ARD. Această înregistrare a fost realizată probabil în timpul ofensivei israeliene în Fîşia Gaza, pentru că UID face referire la aceasta în mesajul său care se adresează direct Guvernului german. ”De peste zece zile, lumea priveşte cum musulmanii sînt masacraţi, asasinaţi în Fîşia Gaza. Unde sînt SUA? Unde este cancelarul german şi Guvernul său?”, întreabă membrii organizaţiei.

Uniunea Jihadului Islamic este cunoscută şi sub numele de Grupul Jihadului Islamic. Această mică grupare islamistă uzbecă a apărut pe scena germană în septembrie 2007, cînd poliţia a dejucat, în ultimul moment, o serie de atentate cu maşină-capcană pregătite de membri ai unei celule germane a grupului. Berlinul afirmase sîmbătă că ia în serios o înregistrare video difuzată pe site-ul de Internet Youtube, în care islamiştii ameninţau cu comiterea de atentate la Berlin, Koln şi Bremen, începînd din februarie. Într-un alt mesaj video făcut public la 18 ianuarie, un individ identificat de autorităţile germane ca fiind un german de origine marocană, avînd numele Bekkay Harrach, ameninţase Germania cu represalii, pentru implicarea acesteia în Afganistan. Berlinul s-a declarat atunci convins de autenticitatea acestei înregistrări video a al-Qaida şi de pericolul terorist crescut.

Taguri articol


12