29 Decembrie 2024, 18:19
Joi, 12 iulie, începând cu ora 7.30, Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sfinţi piatra de temelie a bisericii mănăstirii cu hramul „Icoana Maicii Domnului Prodromiţa”, din localitatea Hârşova, urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii arhiereşti. Cel de-al doilea hram al mănăstirii va fi de Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie), potrivit Arhiepiscopiei Tomisului. Atunci, credincioşii prezenţi se vor putea închina icoanei făcătoare de minuni ce va fi adusă de la Catedrala Arhiepiscopală „Petru şi Pavel” (Constanţa). Icoana este realizată la mănăstirea Durău, după modelul icoanei Maicii Domnului de la Prodromiţa şi veşmântului Sf. Mc. Filofteia adus de la biserica „Sf. Mc. Filofteia” din Constanţa. (O.M.)