Grupurile parlamentare ale PDL din Camera Deputaţilor şi din Senat vor trimite o scrisoare Avocatului Poporului prin care solicită acestei instituţii să sesizeze Curtea Constituţională Română referitor la neconstituţionalitatea Ordonanţei de Urgenţă nr. 12/2014 privind alegerile parţiale. Anunţul a fost făcut, ieri, de către liderul deputaţilor PDL, Tinel Gheorghe, care a afirmat că prin hotărârea Guvernului sunt afectate mai multe drepturi politice fundamentale prevăzute în Constituţie, care sunt parte din categoria drepturilor electorale. „Astfel, sunt modificate reguli referitoare la conţinutul şi exercitarea drepturilor politice fundamentale de a alege şi de a fi ales. Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului criticată de neconstituţionalitate sunt modificate regulile de conţinut al drepturilor politice fundamentale mai sus citate referitoare la ceea ce trebuie să cuprindă propunerile de candidaturi, numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul, locul şi data naşterii, ocupaţia, profesia, iar în cazul alianţelor politice sau electorale, partidul care i-a propus. Partidele politice, alianţele politice sau electorale nu pot propune candidaţi independenţi”, arată democrat liberalii.