Necazurile designerului britanic John Galliano sunt departe de a se sfârşi. Acesta se confruntă cu o nouă plângere din cauza unor declaraţii cu caracter antisemit pe care le-ar fi făcut anul trecut, acuzaţia venind după ce designerul a fost arestat, săptămâna trecută, la Paris, pentru o acţiune similară. O tânără a mers, vineri după amiază, la comisariatul din arondismentul III Paris pentru a denunţa nişte comentarii cu caracter antisemit pe care le-ar fi făcut John Galliano în octombrie 2010. Acesta şi-ar fi bătut joc de aspectul ei fizic, înainte de a profera insulte antisemite la adresa ei. „Tânăra a spus că a fost surprinsă de atitudinea lui John Galliano, care a jignit-o fără a avea vreun motiv. De asemenea, aceasta a spus că stilistul părea a fi în stare de ebrietate”, a declarat o sursă care cunoaşte dosarul respectiv.
Această nouă plângere i-a fost prezentată ieri după-amiază lui John Galliano. Avocatul artistului declara, duminică, că nu este la curent cu problema. Femeia a spus că nu a făcut plângere la momentul respectiv deoarece creatorul era sub influenţa băuturilor alcoolice. Aflând, însă, de altercaţia similară de joi, s-a hotărât să depună o plângere oficială. John Galliano, care a fost reţinut joi câteva ore, la Paris, după o altercaţie cu un cuplu, ce l-a acuzat de insulte cu caracter antisemit şi rasist, a fost suspendat în aceeaşi zi din funcţia de director de creaţie al casei Dior.
John Galliano spune că îl adoră pe Hitler într-o înregistrare video realizată de un anonim într-o cafenea din Paris, imaginile putând fi vizionate pe site-ul thesun.co.uk. „Îl ador pe Hitler”, spune John Galliano în limba engleză unor persoane aşezate într-o cafenea la o masă alăturată. „Oameni ca voi ar fi morţi pe vremea lui Hitler. Mamele voastre, taţii voştri ar fi toţi nişte nenorociţi de gazaţi”, mai spune el în această înregistrare. „Aveţi o problemă?”, îl întreabă o femeie al cărei chip nu poate fi văzut. „Cu dumneavoastră. Sunteţi urâtă!”, răspunde John Galliano, vizibil ameţit de băutură. „De unde sunteţi?”, întreabă o persoană aşezată la masa vecină celei la care se afla John Galliano. „Târfo”, a răspuns designerul. Persoanele insultate de John Galliano erau de origine franceză şi engleză şi nu evreiască. Persoana care a realizat înregistrarea, care a dorit să rămână anonimă. A a povestit cotidianului britanic „The Sun” că John Galliano era singur şi consuma alcool. „Galliano s-a băgat continuu peste conversaţia noastră, făcând comentarii despre noi şi despre ceea ce spuneam. Eram stupefiaţi de ceea ce spunea”, a spus acesta. Înregistrarea video a fost realizată în aceeaşi cafenea pariziană unde John Galliano a fost acuzat de comentarii rasiste şi antisemite. Tabloidul nu a precizat data la care a fost realizată înregistrarea.
În vârstă de 50 de ani, John Galliano a fost numit director de creaţie al casei Dior (grupul LVMH) în anul 1996. S-a impus ca unul dintre cei mai inventivi şi strălucitori designeri, inspirându-se din istorie şi din călătoriile în jurul lumii. Din 1999, coordonează ansamblul liniilor feminine ale Dior, dar şi colecţiile de marochinerie şi imaginea mărcii. În paralel, lucrează la propriile colecţii. Deşi a fost suspendat din funcţie, parada de modă pentru toamnă/ iarnă 2011 a casei Dior a rămas programată pentru 4 martie, într-un muzeu parizian.