O nouă reîmpărțire a banilor țării. Cine pierde și cine câștigă!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Rectificare bugetară

O nouă reîmpărțire a banilor țării. Cine pierde și cine câștigă!

Politică 08 Septembrie 2017 / 17:39 892 accesări

Ministerul Transporturilor este marele perdant al rectificării bugetare, potrivit economica.net. Din bugetul acestui minister se taie aproximativ 44% din cât primise iniţal, adică peste 6,2 miliarde de lei. Transporturile mai rămân cu doar 7,8 miliarde de lei, faţă de 14 miliarde, cât se decisese iniţial. Al doilea perdant este Ministerul Dezvoltării Regionale, căruia i se iau 30%, adică aproape 2 miliarde de lei, astfel că mai rămâne cu doar 4,7 miliarde de lei. Ministerul Cercetării este al treilea perdant. I se iau 318 milioane de lei, adică 18% din buget. Urmează Ministerul Comunicaţiilor, care pierde nu mai puţin de 59% din buget, adică 303 milioane de lei. În clasamentul ministerelor care pierd bani, urmează Ministerul Educaţiei, cu un minus de 239 de milioane de lei, adică 5% din buget.

CINE PRIMEŞTE BANI ÎN PLUS

Guvernul alocă sume suplimentare pentru plata unor salarii şi pensii, a subvenţiilor pentru agricultori şi a finanţării programului Start-up Nation. În plus, o sumă destul de mare, de 2,4 miliarde de lei, a fost alocată Ministerului de Finanţe pentru prefinanţarea investiţiilor din programele cu fonduri europene. La Ministerul Sănătății s-a asigurat suplimentar suma de 431 milioane lei pentru plata personalului. La Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale au fost asigurate suplimentar suma de 1,775 miliarde pentru schemele de plăți directe pe suprafata. Aceste sume vor fi asigura integral plata în avans, pentru înființarea culturilor în anul 2018. Totodata se va asigura cofinanțarea proiectelor depuse in cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 finanțate din FEADR. La Ministerul Afacerilor Interne s-au alocat suplimentar 1,2 miliarde lei pentru asigurarea drepturilor salariale și de pensii ale polițiștilor, asigurarea mentenanței la elicopterele din dotare, achiziția de echipamente de protecție pentru polițiști. La Ministerul Mediului de Afaceri, Comert si Antreprenoriat s-au alocat suplimentar, în completarea fondurilor europene pentru programul start-up nation suma de 250 de milioane lei. La Ministerul Muncii si Justitiei Sociale s-a asigurat suma de 795 milioane lei aferenta pensiilor si drepturi de asistenta sociala.



12