Viitorul Constanţa nu s-a dezminţit nici în faţa Concordiei Chiajna, terminând la egalitate, 2-2, scor înregistrat şi în faţa celorlalte trei echipe clasate în fruntea clasamentului: Ceahlăul, Săgeata şi Botoşani. De data aceasta, formaţia pregătită de Cătălin Anghel ar fi putut mai mult ca niciodată să-şi treacă în cont cele trei puncte, dar, din nou, greşelile au privat-o de o victorie importantă. Profitând de absenţa lui Trică, care a luat loc doar în tribunele stadionului din Ovidiu, Viitorul a avut o misiune mai uşoară în primele minute. Golul lui Hertu, din min. 13, reluare cu capul din 8 m, după o centrare a lui Cristocea, părea să fie primul pas spre victorie. Din păcate, într-un singur minut, Chiajna a înscris de două ori: prima reuşită a fost practic un autogol: portarul Cătălin Popa a ieşit nedecis în marginea careului de 6 m, deviind balonul în proprie poartă, iar la următoarea acţiune a oaspeţilor nu a putut face nimic în faţa lui Budeanu, care a trimis în plasa porţii Viitorului din situaţie de unu la unu cu portarul. Misiunea Viitorului de a restabili egalitatea a fost uşurată de jucătorul oaspeţilor Andrei Petrescu, care, în numai 11 minute, a făcut “rost“ de două galbene, fiind eliminat de pe teren. Golul de 2-2 a venit în min. 79, când Larie a reluat mingea cu capul, de la 10 m, în urma unei lovituri de colţ. S-a încheiat 2-2, chiar dacă Hertu a mai avut o situaţie foarte bună de a înscrie, în min. 88, când, după o acţiune personală în care a driblat trei jucători, a fost blocat în ultimul moment de portarul advers. „Acelaşi scenariu ca şi în meciurile cu celelalte formaţii pretendente la promovare, când am făcut numeroase greşeli în apărare. Suferim mult, pentru că mereu trebuie să revenim, să egalăm şi este greu să schimbăm mereu sistemul din acest motiv. M-am săturat de acest 2-2. Este un punct câştigat, dar nu cred că este vreo echipă pe care să nu o putem învinge dacă nu am face atâtea greşeli. Chiajna era o echipă care putea fi bătută“, a declarat antrenorul Cătălin Anghel. „Ţinând cont că am jucat cu un jucător mai puţin în ultimele 30 de minute, pot spune că este un punct câştigat. Presiunea jocului şi-a pus amprenta asupra evoluţiei echipei. A contat foarte mult absenţa lui Trică, este ca şi cum ai încerca să câştigi un meci de şah fără regină“, a precizat şi tehnicianul Concordiei, Costel Orac.
Au evoluat - Viitorul (antrenori Cătălin Anghel şi Norbert Niţă): C. Popa - Păcuraru (46 Călin), Ninu, Larie, Evdochim (75 Pantelie) - Banoti, Benzar, Cristocea - R. Lupu, Hertu, Cârstocea (58 Sin); Chiajna (antrenori Costel Orac şi Cristi Bălaşa): Niţă - Stoica, Iencsi, Nae, Cosic (43 Poenaru) - M. Chiţu, Silviu Pană, Sorin Pană (85 Mamele), A. Popa - Budeanu (52 Petrescu), Răduca. Cartonaşe galbene: Banoti, Sin / Nae, Petrescu. Cartonaş roşu: Petrescu. Au arbitrat: Augustus Constantin (Rm. Vîlcea) - Ovidiu Artene şi Daniel Hulubei (ambii din Vaslui).