Aflată în luptă pentru evitarea retrogradării, FC Viitorul Constanţa a înregistrat aseară o nouă remiză, a 12-a din acest sezon, 0-0 în duelul cu Oţelul Galaţi, pe stadionul “Farul”, în etapa a 25-a a Ligii 1 la fotbal. Obligaţi să câştige pentru a ieşi din zona locurilor retrogradante, constănţenii au atacat în valuri încă din startul partidei şi în prima repriză şi-au creat mai multe ocazii imense la poarta apărată de Grahovac. Mai întâi, Chiţu a şutat peste transversală din poziţie excelentă, apoi mingea trimisă de Dică a fost deviată cu noroc de portarul gălăţenilor în corner. Între cele două oportunităţi s-a intercalat şi o ratare a oaspeţilor, Buzbuchi blocând în ultimul moment şutul lui Giurgiu. Gălăţenii au mai zvâcnit o dată, dar Vancea, lăsat singur în careu, a trimis pe lângă poartă. Finalul reprizei le-a aparţinut elevilor lui Cătălin Anghel, însă Dică, scăpat singur, a tras în Grahovac, iar Chiţu a fost blocat în marginea careului de portarul Oţelului. Un pic obosiţi, constănţenii au mai redus motoarelor după pauză, dar au continuat seria marilor ocazii, însă Târnovan s-a împiedicat în minge în faţa porţii goale, iar lovitura de cap expediată de Gavra a fost respinsă de acelaşi Gravohac. Cu şase minute înainte de final a ieşit la rampă şi centrul Marius Avram, care l-a eliminat pe Vână pentru o intrare periculoasă la Dan Popescu. Chiar şi în inferioritate numerică, Viitorul a mai avut o ocazie, şutul lui Chiţu fiind respins în plasă.
MULŢUMIŢI DE JOC. La final, oficialii Viitorului s-au arătat mulţumiţi de jocul echipei, dar nu şi de rezultat. „Am avut mai multe ocazii şi puteam să câştigăm. Un lucru bun este faptul că nu am primit gol şi ne-am creat situaţii de gol. Echipa a fost destul de exactă şi cred că uşor-uşor va veni şi victoria”, a spus antrenorul gazdelor, Cătălin Anghel. „Am avut ocazii mari şi meritam să câştigăm, pentru că am jucat mai bine decât ei. Campionatul este deschis. Mai sunt nouă etape şi continuăm lupta, chiar dacă este din ce în ce mai greu”, a declarat Gică Hagi. „După aspectul jocului sunt mulţumit cu rezultatul de egalitate. Nu ştiu dacă meritam mai mult”, a recunoscut tehnicianul gălăţenilor, Petre Grigoraş.
Au evoluat - Viitorul (antrenor Cătălin Anghel): Buzbuchi - Bălaşa, Bejan, Larie, Toşca - Benzar, Al. Lazăr (79 Cristocea) - Tîrnovan (72 Vînă), N. Dică (cpt.), A. Chiţu - Gavra (87 Vaştag); Oţelul (antrenor Petre Grigoraş): Grahovac - Cojoc, Sg. Costin, Ljubinkovic, D. Popescu - I. Filip (82 Astafei), G. Giurgiu (cpt.), I. Neagu - L. Iorga, Vancea (58 Gazale), Stromajer (62 Marquinhos). Cartonaşe galbene: Gavra / Marquinhos. Cartonaş roşu: Vînă (Viitorul) - min. 84. Au arbitrat: Marius Avram (Bucureşti) - Miclos Nagy (Cluj-Napoca) şi Daniel Mitruţi (Craiova). Rezervă: Dragoş Istrate (Bucureşti).
În celălalt meci disputat ieri, în etapa a 25-a a Ligii 1 la fotbal: Concordia Chiajna - Gaz Metan Mediaş 0-1 (Llullaku 6-pen.).
Clasament
1. Steaua 25 20 3 2 59-20 63 (+24)
2. Astra 25 14 5 6 48-24 47 (+8)
3. Petrolul 25 12 9 4 36-21 45 (+9)
4. Dinamo 25 13 6 6 38-26 45 (+9)
5. Pandurii 25 13 5 7 37-33 44 (+8)
6. FC Vaslui 25 11 7 7 35-26 40 (+4)
7. Rapid 25 10 7 8 25-23 37 (+1)
8. CFR 25 9 9 7 39-28 36 (0)
9. FC Braşov 25 9 7 9 31-34 34 (-5)
10. Gaz Metan 25 8 7 10 27-34 31 (-8)
11. Oţelul 25 7 9 9 27-31 28 (-6)
12. U. Cluj 25 7 7 11 23-37 28 (-11)
13. Concordia 25 6 7 12 21-38 25 (-14)
14. VIITORUL 25 4 12 9 28-37 24 (-15)
15. Ceahlăul 25 6 6 13 29-43 24 (-15)
16. CSMS Iaşi 25 6 4 15 24-36 22 (-14)
17. CS Severin 25 4 8 13 23-33 20 (-19)
18. Gloria 25 3 8 14 18-44 17 (-19)
* Echipa Oţelul Galaţi a fost penalizată cu două puncte