Fără Cristocea, Banoti, Hertu sau Pantelie, Viitorul nu a reuşit să obţină primul succes din acest an, remizând în confruntarea cu Astra II Giurgiu, scor 1-1. Partida desfăşurată sâmbătă, la Ovidiu, a adus faţă în faţă două echipe dornice să-şi treacă în cont victoria, însă în final au trebuit să se mulţumească doar cu câte un punct. Cu Cârstocea trimis să preia rolul lui Cristocea, cu Păcuraru revenit în prima echipă şi cu Şt. Sandu în avanposturi, fostul atacant al Farului având posibilitatea să profite de absenţele lui Hertu şi Pantelie, Viitorul a evoluat curajos, dar fără a reuşi să domine o formaţie oaspete bine aşezată şi care a avut în teren jucători cu o mai mare experienţă în primele două eşaloane. După o ocazie uriaşă a oaspeţilor, C. Popa respingând cu un ultim efort mingea trimisă cu capul de Fonseca, în min. 22, şapte minute mai târziu Sandu i-a “furat“ mingea lui Şanţmare la aproximativ 25 m de poarta Astrei, iar apoi a fost faultat în careu. Penalty-ul corect acordat de Radu Petrescu a fost transformat cu precizie de Cârstocea: 1-0 pentru Viitorul. Doar patru minute mai târziu avea să se restabilească egalitatea: Fonseca, cel mai bun jucător al oaspeţilor, a câştigat prin fault un duel cu Ninu, iar apoi l-a depăşit mult prea uşor pe Larie şi a înscris cu un şut plasat pe lângă C. Popa. Imediat după marcarea golului egalizator, Cătălin Anghel a fost trimis în tribune de centralul Radu Petrescu după ce tehnicianul Viitorului i-a reproşat tuşierului Claudiu Florea că nu a semnalizat faultul lui Fonseca la Ninu. A fost momentul în care centralul a început să-şi intre în rol, deciziile sale fiind mereu greu de înţeles. Totuşi, Viitorul putea intra la cabine în avantaj, însă mingea trimisă de M. Rusu, în min. 43, în urma unei lovituri de colţ, a fost respinsă de pe linia porţii de Dragne. Viitorul putea da lovitura în min. 81, dar Cârstocea a nimerit bara porţii de la 18 m. „Dacă ar fi să ne luăm după punctul câştigat aş spune că sunt mulţumit, însă dacă mă gândesc la câte absenţe a avut Viitorul, am fi putut mai mult“, a spus la final antrenorul oaspeţilor, Constantin Gache. „Nu ne avantajează acest rezultat, dar aşa cum am primit laude când am jucat bine, aşa trebuie să recunoaştem că acum nu am făcut un meci bun. În ceea ce priveşte eliminarea mea, consider că am fost mult prea uşor trimis în tribune. Arbitrul cred că a influenţat rezultatul, dar repet, noi am făcut un joc slab“, a fost concluzia antrenorului gazdelor, Cătălin Anghel.
Au evoluat - Viitorul (antrenori Cătălin Anghel şi Norbert Niţă): C. Popa - M. Rusu, Larie, Nanu, Bică (58 Chirilă) - Păcuraru (54 Sin), Benzar, Cârstocea - Chiţu, Şt. Sandu (75 Marinkovic), R. Lupu; Astra II Giurgiu (antrenori Constantin Gache şi Imilian Şerbănică): Dragne - C. Gheorghe, Şanţmare, Damian, V. Sandu - William (90 S. Constantin), Cojenel, Ochia, Ţigănaşu (88 Stan) - B. Rusu (79 Burlacu), Fonseca. Cartonaşe galbene: Bică, Păcuraru / Şanţmare, Ţigănaşu. Au arbitrat: Radu Petrescu (Bucureşti) - Claudiu Florea (Piteşti) şi Ciprian Geambazu (Buşteni).