Bolile şi necazurile nu ocolesc pe nimeni, însă atunci cînd o afecţiune necruţătoare loveşte un copil dintr-o familie modestă, tragedia se dublează. Este şi cazul Anei Maria Arcăleanu, de doar 16 ani, care este elevă în clasa a VIII-a la Şcoala Generală nr. 17 „Ion Minulescu” din Constanţa. De opt ani de zile, Ana se luptă cu o boală necruţătoare: distonie musculară deformantă generalizată, care provoacă mişcări involuntare ale membrelor superioare şi inferioare şi care o împiedică să ducă o viaţă normală. „Afecţiunea a apărut prima dată la picioare, cînd Ana era în clasa I. Atunci medicii ne-au spus că are parapareză spastică. Fata mea a suferit apoi nouă operaţii de alungire a tendoanelor, la Spitalul de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperare Medicală din Eforie Sud, însă fără folos, deoarece starea ei nu se îmbunătăţea. Dimpotrivă, în anul 2004, boala a început să-i afecteze şi braţele”, a declarat mama Anei, Elena Smîntînă. Pentru că suferise deja un număr mare de intervenţii chirurgicale care nu o ajutaseră cu nimic, medicii constănţeni au recomandat efectuarea de noi analize la Bucureşti. Aici însă, stupoare, doctorii au descoperit un alt diagnostic, cel de distonie musculară deformantă. Ca urmare, a fost prescris un nou tratament şi s-a recomandat efectuarea unui consult de specialitate într-o clinică din străinătate, pentru stabilirea unui diagnostic clar. „Din păcate, noi nu dispunem de bani pentru a putea pleca, aşa că, din anul 2006 am tot amînat plecarea. Am găsit însă înţelegere şi ajutor la Consiliul Judeţean Constanţa, care ne-au ajutat şi ne-au dat suma necesară pentru a ne deplasa la Munchen, în Germania, unde există o clinică care are rezultate bune în tratarea acestei afecţiuni”, povesteşte, plină de speranţă, Elena. Demersurile pentru obţinerea fondurilor necesare au fost iniţiate de directoarea Şcolii nr. 17, prof. Valentina Mesea. „Ana a venit la unitatea noastră de învăţămînt deoarece lîngă noi se află Casa Cristina, unde ea îşi făcea exerciţiile recuperatorii. Este o elevă foarte bună şi mi-am propus să fac tot posibilul să o ajut. După ce am încercat să strîng banii necesari din mai multe locuri, am apelat şi la Consiliul Judeţean Constanţa (CJC). Am vorbit cu secretarul general al CJC, Mariana Belu şi, peste două zile, am primit 7.000 de euro pentru transportul, cazarea şi spitalizarea Anei. Mai mult, colegii ei au făcut chetă şi i-au cumpărat haine noi pentru deplasarea în Germania”, a declarat Mesea. Vestea a readus speranţa în inimile familiei atît de greu încercată - sora mai mică a Anei suferă de TBC şi, în prezent, se află sub tratament, iar tatăl celor două fete şi soţul Elenei, le-a părăsit şi a plecat să muncească în Spania în urmă cu patru ani, timp în care nu le-a ajutat nici măcar cu o felie de pîine. „Noi încercăm, pe cît posibil, să ajutăm astfel de persoane. Este trist că instituţiile care ar trebui să se ocupe de astfel de cazuri - Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) şi Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) - sînt sufocate de atîta birocraţie şi nu pot să se implice mai mult. Am solicitat o întrevedere cu directorul CJAS pentru a vedea cum putem scăpa de toate formularele care trebuie completate. Nu mi se pare normal ca atunci cînd un copil suferă de o boală gravă, instituţia care ar trebui să-i plătească tratamentul medical să-i ceară părintelui formulare de la trei medici şi trei instituţii”, a declarat Mariana Belu. Situaţia familiei Arcăleanu-Smîntînă este deosebit de grea. Elena Smîntînă primeşte lunar 4.580.000 lei vechi, salariu de asistent personal pentru persoane cu handicap, din care trebuie să plătească 2.500.000 lei chiria. Restul banilor trebuie să le ajungă celor trei şi pentru facturi, mîncare şi îmbrăcăminte. În ceea ce o priveşte pe Ana Maria, ea vrea doar să poată să meargă la plimbare alături de colegii ei de clasă. „Acum mama mea mă ajută şi merge cu mine peste tot, pentru că eu nu mă pot descurca singură. Chiar şi atunci cînd urc scările trebuie să fac pauze pentru că obosesc şi trebuie să-mi revin”, a povestit Ana zîmbind, deoarece ştie că, în curînd, ar putea avea o viaţă normală. Ea speră ca, după ce se va întoarce de la clinică, să sosească şi banii promişi de Ministerul Sănătăţii Publice pentru intervenţia care îi va stimula creierul şi va opri mişcările involuntare ale membrelor.