O nouă victorie pentru HCM în Serbia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O nouă victorie pentru HCM în Serbia

Sport 10 August 2009 / 00:00 624 accesări

Campioana României la handbal masculin, HCM Constanţa, a cîştigat o nouă partidă amicală în cadrul turneului pe care îl efectuează în localitatea Novi Sad (Serbia). HCM a învins, sîmbătă, cu scorul de 37-30 (20-16), echipa locală Vojvodina Novi Sad (locul 10 în ultima ediţie de campionat). În acest meci au revenit la HCM, după unele accidentări, Csepreghi, Băiceanu, dar şi Sas, acesta nefiind folosit în primele partide. Antrenorul Zoran Kurtes a utilizat întreg lotul de jucători, mai puţin Sabou, care a fost menajat. Cel de-al treilea joc de la reluarea pregătirilor a adus şi cea mai bună evoluţie a formaţiei constănţene de pînă acum. S-a greşit mai puţin în atac, iar apărarea a funcţionat mai bine, chiar dacă tehnicianul HCM-ului a efectuat, în permanenţă, schimbări. Noii sosiţi încep să se integreze din ce în ce mai bine în angrenajul formaţiei constănţene, iar acest lucru nu face decît să crească concurenţa. Nikola Manojlovic a fost cel mai jucător în disputa de sîmbătă, reuşind şase goluri, portarul George Şelaru a avut o evoluţie excelentă în partea a doua a meciului, terminînd întîlnirea cu nouă intervenţii decisive, faţă de cele şapte ale lui Stănescu şi patru ale lui Popescu. Centrul Alexandru Dimache nu a înscris în acest meci, însă jocul său în atac a fost unul mulţumitor, oferind mingi utile coechipierilor. Următorul meci amical al formaţiei noastre va avea loc pe 12 august, împotriva campioanei Serbiei, Partizan Belgrad. Pentru HCM au înscris: Manojlovic 6 goluri, Sadoveac 5g, Csepreghi şi Toma - cîte 4g; Pavlovic şi Schuch - cîte 3g, Buricea, Timofte, Nicolae, Băiceanu şi Mureşan - cîte 2g, Sas şi Vukovic - cîte un gol. În precedentele două confruntări, HCM a înregistrat următoarele rezultate: 30-33 cu Vardar Skopje (Macedonia) şi 30-29 cu HC Tarkett (Serbia).



12