PROBLEMELE STUDENŢILOR, DEZBĂTUTE LA PRIMĂRIE Pensionari cu venituri mizere, bolnavi, oameni care au rămas în stradă sau persoane care nu se mai descurcă cu banii de la o zi la alta l-au aşteptat, ieri dimineaţă, pe primarul Radu Mazăre, pentru a-i comunica problemele cu care se confruntă. La uşa primarului au ajuns şi patru tineri, studenţi ai Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa. Mai exact, este vorba de studenţii din anul trei de studiu care au ca specializare limba engleză, iar ca a doua limbă portugheza, turca sau germana, cărora li s-a spus că trebuie să se transfere la o altă specializare. Motivul? Universitatea nu are acreditare pentru cele trei specializări şi nu îşi pot da licenţa pe specializarea pe care au studiat-o. Mai mult, tinerii riscă să-şi piardă bursele obţinute în străinătate dacă nu finalizează cursurile facultăţii începute în urmă cu trei ani şi nu-şi obţin licenţa în domeniu. Subiectul a fost amplu dezbătut în presă în urmă cu puţin timp, dar pentru că au rămas fără soluţii şi nu ştiau încotro să se îndrepte, tinerii au venit să-i ceară sfat şi sprijin primarului Constanţei. „Nu ştiu cum vă pot ajuta. Singurul lucru pe care îl pot face este să vă pun în legătură cu un avocat căruia să-i explicaţi şi care vă poate spune ce trebuie să faceţi“, a declarat Mazăre. La rândul său, avocatul Primăriei Ioan Neamţu le-a spus studenţilor că trebuie analizată situaţia şi că îi va ajuta. „Ne întâlnim şi vedem ce e de făcut“, a spus avocatul.
LOCUINŢELE, DIN NOU ÎN DISCUŢIE La uşa primarului a ajuns şi un bătrânel căruia i-a luat foc casa, care s-a împrumutat de bani de la vecini pentru a reface măcar o parte din clădire, dar acum nu are banii pentru a-i înapoia. În cazul lui, Radu Mazăre a spus că se va face o anchetă socială, iar administraţia locală îl va ajuta cu suma necesară reparării locuinţei. Problema lipsei locuinţelor a fost discutată intens şi ieri. Printre persoanele prezente la audienţe s-au aflat oameni care au rămas fără casă, cei mai mulţi fiind bolnavi care stau cu chirie şi care nu mai reuşesc să-şi plătească cheltuielile de la o lună la alta, fără a mai vorbi de medicamentele necesare pentru a supravieţui sau mame care sunt nevoite să stea cu copiii în stradă în lipsa unui spaţiu. „Mergeţi şi depuneţi-vă dosarul pentru locuinţele modulare. În primăvară le vom da case persoanelor care au cazuri foarte grave şi din toamnă le vom da şi celorlalţi care se încadrează în criteriile noastre“, le-a spus Radu Mazăre celor care aveau această problemă.