O nouă zi liberă bate la ușă! Câte vom mai avea anul acesta?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Săptămână scurtă de lucru

O nouă zi liberă bate la ușă! Câte vom mai avea anul acesta?

Social 22 Ianuarie 2018 / 16:36 1894 accesări

Nici bine nu ne-am revenit după Crăciun și Revelion că o nouă zi liberă bate la ușă. Este vorba de 24 ianuarie, zi în care românii sărbătoresc Ziua Principatelor Române. Există, totuși, și categorii de salariați care sunt nevoite să lucreze în zilele de sărbătoare legală, dar acestea trebuie să primească compensații pentru munca în zile de sărbătoare. Tot în 24 ianuarie și elevii vor fi liberi și nu vor merge la cursuri. Anul 2018 vine cu un plus de bucurie pentru români: vor fi mai multe zile libere decât în 2017, deoarece mai multe sărbători legale pică în zile lucrătoare.

Paştele catolic pică pe 1 aprilie, iar ortodocşi sărbătoresc Învierea Domnului în 8 şi 9 aprilie. Ziua Muncii, 1 Mai, cade în 2018 într-o marţi, iar bugetarii ar putea avea liber şi luni. Trei săptămâni mai târziu, e rost de încă două zile libere cu ocazia Rusaliilor, pe 27 şi 28 mai, care pică duminică şi luni. Ziua Copilului, 1 iunie, va fi anul viitor într-o vineri. Iată deci încă trei zile libere. Dacă Adormirea Maicii Domnului se sărbătoreşte miercuri, pe 15 august, de Sfântul Andrei, care va pica vineri, angajaţii vor începe weekendul mai devreme şi vor avea astfel mai multe zile la dispoziţie pentru a sărbători. Ziua Naţională a României, 1 Decembrie, nu îi ajută pe români de data aceasta. Ea se va sărbători într-o sâmbătă. Ultimele zile libere ale lui 2018 sunt cele de Crăciun. 25 şi 26 decembrie vor pica anul viitor marţi şi miercuri. În aceste zile, angajatorii sunt obligaţi să dea liber salariaţilor. Persoanele care trebuie totuşi să lucreze cu ocazia liberelor legale au dreptul la compensarea cu timp liber corespunzator în următoarele 30 de zile.



12