Vinerea Mare ar putea deveni sărbătoare legală, nelucrătoare, notează evz.ro, care citează libertatea.ro. Proiectul de lege este inițiat de mai mulți parlamentari ai UDMR, PSD, PNL, PMP și minorități, și a fost depus în Parlament, la Senat. Inițiatorii precizează că Vinerea Mare, sau Vinerea Patimilor este ultima zi din de vineri dinaintea Paștelui, și astfel ultima vineri din Postul Mare și se mai numește Vinerea seacă, pentru că mulți români au obiceiul de a ține post negru. Parlamentarii mai spun că la începutul anului 2017, Comisia Europeană a stabilit sărbătorile legale pentru instituțiile Uniunii Europene. „Conform datelor din proiect, Codul Muncii prevede în prezent 14 zile de sărbători legale, mai puține decât în alte țări din UE, precum Belgia, Lituania sau Cipru, care au 16 sau 17 zile de sărbătoare legală. Parlamentarii semnatari ai proiectului afirmă în propunerea legislativă că Vinerea Mare este una dintre cele trei zile de sărbătoare religioase creștină, numite Triduum Sacrum, din care face parte Joia Mare, Vinerea mare și Sâmbăta mare“, arată sursa citată. După credința creștină, în această zi a avut loc moartea lui Isus, care a fost răstignit și a murit pe cruce, pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoșesc. Se mai numește Vinerea seacă, pentru că mulți români au obiceiul de a posti post negru.
Oficial, în 2018, vor fi 14 zile libere, stabilite pentru sărbători publice şi religioase. Primele zile libere din 2018 sunt cele de Anul Nou, adică pe 1 şi 2 ianuarie. Tot în ianuarie, românii sărbătoresc Ziua Principatelor Române. 24 ianuarie va pica anul viitor într-o zi de marţi, motiv pentru o nouă minivacanţă, dacă angajatul îşi poate lua liber şi luni. Anul viitor, Paştele catolic şi cel ortodox cad la o săptămână distanţă. Paştele catolic pică pe 1 aprilie, iar ortodocşi sărbătoresc Învierea Domnului în 8 şi 9 aprilie. Ziua Muncii, 1 Mai, cade în 2018 într-o marţi, iar bugetarii ar putea avea liber şi luni. Trei săptămâni mai târziu, e rost de încă două zile libere cu ocazia Rusaliilor, pe 27 şi 28 mai, care pică duminică şi luni. Ziua Copilului, 1 iunie, va fi anul viitor într-o vineri. Iată deci încă trei zile libere. Dacă Adormirea Maicii Domnului se sărbătoreşte miercuri, pe 15 august, de Sfântul Andrei, care va pica vineri, angajaţii vor începe weekendul mai devreme şi vor avea astfel mai multe zile la dispoziţie pentru a sărbători. Ziua Naţională a României, 1 Decembrie, nu îi ajută pe români de data aceasta. Ea se va sărbători într-o sâmbătă. Ultimele zile libere ale lui 2018 sunt cele de Crăciun. 25 şi 26 decembrie vor pica anul viitor marţi şi miercuri. În aceste zile, angajatorii sunt obligaţi să dea liber salariaţilor.