Capitala britanică a găzduit, sâmbătă, ceremoniile dedicate sărbătoririi zilei de naştere a reginei Elisabeta a II-a, care anul acesta a împlinit 84 de ani, un eveniment fastuos care atrage mii de turişti. Deşi este născută pe 21 aprilie, regina îşi aniversează ziua de naştere în a doua sâmbătă a lunii iunie. Ceremonia a fost instituită pentru ca monarhii britanici a căror zi de naştere este iarna sau primăvara să poată asista la evenimente organizate în aer liber în cursul verii.
Ziua oficială a reginei este marcată în fiecare an prin Trooping the Colour, în traducere Marşul culorii. Ceremonia datează din secolul XVII când culorile regimentelor erau folosite ca punct de reper în bătălie. Steagurile fiecărui regiment erau defilate zilnic prin faţa soldaţilor, astfel încât aceştia să ştie cărui regiment aparţin după culoarea atribuită. Această desfăşurare impresionantă de forţe a început să facă parte din festivităţile de sărbătorire a monarhului britanic în anul 1805. Regina participă la ceremonie într-o trăsură aurită şi însoţită de toată familia regală. Peste 1000 de soldaţi şi ofiţeri şi 200 de cai defilează prin faţa suveranei, în timp ce peste 400 de instrumentişti din zece orchestre măşăluiesc şi cântă într-un unison perfect. Cu această ocazie, regina Elisabeta a II-a acordă mai multe titluri nobiliare ca semn de recunoaştere a realizărilor profesionale ale unora dintre supuşii ei şi de apreciere a serviciului adusde către aceştia Regatului Unit. Printre cei care au fost decoraţi sâmbătă de regină s-au numărat actriţa Catherine Zeta Jones şi pilotul de Formula 1, David Coulthard. ingura excepţie când participarea reginei la acest eveniment a fost anulat din cauza unei greve a angajaţilor căilor ferate, în anul 1955.
Regina Elisabeta a II-a a fost însoţită sâmbătă de prinţul Phillip, care a suferit în cursul săptămânii o intervenţie chirurgicală minoră la mâna stângă. Cuplul regal a parcurs o scurtă distanţă, de la Buckingham Palace până la locul de desfăşurare a paradei, aflat în spatele Downing Street, într-o trăsură deschisă, folosită pentru prima dată de rgina Victoria, în 1842. a ceremonie a asistat şi prinţul Charles, deşi acesta suferă de o infecţie pulmonară şi şi-a anulat programul oficial pentru prima parte a săptămânii viitoare. Acesta a fost însoţit de ducesa de Cornwall şi de prinţul William, care urmează un stagiu de pregătire pentru piloţi de elicopter. După ce a primit onorul, regina a revenit la Palatul Buckingham, de unde a urmărit o paradă aeriană, la care au participat 13 tipuri de avioane, inclusiv aparate Spitfire, Hurricane şi Lancaster folosite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar şi avioane moderne Typhoon sau Red Arrow.