O parte din doctori îşi pot lua adio de la funcţia de manager

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O parte din doctori îşi pot lua adio de la funcţia de manager

Ordonanţa de Guvern de săptămîna trecută introduce două noi condiţii pentru schimbarea din funcţie a managerilor de unităţi sanitare *** Specialiştii Ministerului Sănătăţii vor începe controale încrucişate în 47 de spitale cu probleme
Social 23 Iunie 2009 / 00:00 877 accesări

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii (MS) vor începe, în zilele următoare, controale încrucişate în cele 47 de spitale cu probleme, iar în cel mult o lună, managerii clinicilor medicale universitare care nu sînt medici primari sau cadre universitare, vor elibera posturile. “În trei zile va fi constituită echipa centrală de control care va pregăti verificarea cele 47 de spitale care au acumulat datorii de aproape 140 de milioane de lei, cu încălcarea legii finanţelor. Vor fi echipe încrucişate, astfel încît unităţile sanitare cu probleme dintr-un judeţ să fie controlate de echipe din alte judeţe. Totodată, în cel mult o lună, managerii spitalelor clinice care nu sînt medici, vor fi înlocuiţi”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvînt al MS, Oana Grigore. “În lunile ianuarie şi, respectiv, februarie 2009, MS a achitat singurele obligaţii înregistrate de minister şi provenite din nefinanţarea cu fonduri de la bugetul de stat a unor acţiuni prevăzute în bugetul aprobat al anului 2008. La data de 31.12.2008 aceste obligaţii se ridicau la suma totală de 110.786 mii lei”, arată MS. Ministrul Sănătăţii, dr. Ion Bazac, a explicat că datoriile la care fac referire furnizorii de materiale sanitare reprezintă arierate acumulate în anii anteriori, majoritatea în afara bugetului aprobat. În aceste condiţii, MS a apreciat că plata din bugetul de stat a datoriilor spitalelor nu constituie o soluţie viabilă pe termen mediu şi lung, cu atît mai mult cu cît, în unele cazuri, aceste obligaţii s-au constituit cu încălcarea prevederilor legale. Deşi în anii 2006 şi 2007 au fost achitate arieratele acumulate pînă la 31 decembrie 2005, în anii 2008 şi 2009, situaţia s-a repetat, a mai spus dr. Ion Bazac. Demnitarul a dispus, săptămîna trecută, după ce furnizorii de materiale sanitare au anunţat că vor sista livrările către unităţile sanitare cu datorii mari, ca echipe mixte ale MS şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate să facă verificări la spitalele care înregistrează arierate.

De asemenea, după data de 5 iulie, unităţile sanitare cu paturi vor fi obligate să afişeze pe portalul ministerului (www.e-sanatate.ro) toate cheltuielile publice, precum şi execuţia bugetară. De asemenea, pînă în 18 iulie, managerii spitalelor clinice trebuie să fie cadre didactice univeristare cu pregătire în management sanitar agreată de către MS sau medici primari. În lege se arată că managerii de spitale trebuie să fie absolvenţi ai unei instituţii de învăţămînt superior în domeniul medical, economic, juridic sau administrativ şi ai unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar agreate de minister, condiţii impuse de Guvern prin ordonanţă de urgenţă. Ordonanţa de Guvern de săptămîna trecută introduce două noi condiţii pentru schimbarea din funcţie a managerilor, respectiv cînd se constată că acesta nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru exercitarea funcţiei, precum şi în cazul existenţei plăţilor restante, a căror vechime este mai mare de doi ani, în condiţiile în care se constată nerespectarea achitării obligaţiilor către furnizori prin încălcarea legislaţiei în vigoare privind înregistrarea cronologică şi sistematică în contabilitatea instituţiei a acestor datorii corelată cu respectarea termenelor contractuale.

Contractul individual de muncă al persoanelor care ocupă funcţia de manager va fi suspendat de drept pe perioada exercitării mandatului, aceeaşi procedură urmînd să fie aplicată şi în cazul contractului individual de muncă al persoanelor care ocupă funcţii de conducere specifice comitetului director. La Constanţa, potrivit directorului executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ), dr. Camelia Ciobotaru, după completările ordonanţei, nu există manager care să fie nevoit să renunţe la postul de conducere. De asemenea, în judeţul nostru există trei spitale cu datorii, însă trebuie verificate dacă acestea sînt făcute în limita legii.



12