O persoană a murit, iar alte două au fost rănite într-un schimb de focuri în Barcelona

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O persoană a murit, iar alte două au fost rănite într-un schimb de focuri în Barcelona

02 Ianuarie 2017 / 08:51 542 accesări

Autorităţile spaniole au anunţat luni dimineaţă că o persoană şi-a pierdut viaţa, în vreme ce alte două au fost rănite într-un incident armat care a avut loc în cartierul Nou Barris al metropolei Barcelona. Se pare că persoana decedată este un bărbat în vârstă de 30 de ani, în vreme ce un al doilea bărbat este internat în stare critică la spitalul Vall d'Hebron, transmite El Pais.

De asemenea, ultima persoană rănită este o tânără în vârstă de 22 de ani, care este internată în stare gravă la spitalul Sant Pau din Barcelona.

Autorităţile spaniole au intervenit duminică noaptea, după ce mai multe persoane au auzit focuri de armă pe bulevardul Rio de Janeiro. Persoanele implicate în incidentul armat sunt originare din Republica Dominicană.

Între timp, poliţiştii au lansat o operaţiune masivă pentru găsirea unui autovehicul din care au fost trase focurile de armă. Martorii susţin că un autovehicul suspect a parcat lângă maşina victimelor înainte ca primele focuri de armă să fie auzite în Nou Barris.



12