O piață auto săracă - trei mașini second-hand la una nouă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Scădere în 2017?

O piață auto săracă - trei mașini second-hand la una nouă

Economie 26 Ianuarie 2017 / 15:22 708 accesări
Record al vânzărilor de mașini rulate în 2016: 300.000 de unități, față de numai 115.000 de mașini noi

Record al vânzărilor de mașini rulate în 2016: 300.000 de unități, față de numai 115.000 de mașini noi

SEMNE PROASTE ANUL ARE Vânzările de autovehicule noi au înregistrat un salt cu 17,8% în 2016, în comparație cu anul anterior, însă pentru 2017 se estimează o revenire pe minus, din cauza eliminării timbrului de mediu și neînlocuirii sale cu altceva, potrivit datelor prezentate joi de reprezentanții Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA). Anul precedent s-a încheiat cu un volum al vânzărilor de peste 142.000 de unități, număr foarte apropiat de cel înregistrat în primul an al crizei din piața auto (2009), respectiv 148.000 de unități. În România au fost produse 359.305 autovehicule, în scădere cu 7,2% față de 2015; din total, Dacia a avut 320.457 de unități, restul fiind marca Ford. Șef de grup este modelul Dacia Duster (192.825 de unități fabricate, +11,9% față de 2015), urmat de Dacia Sandero (51.778, -10,8%), Dacia Logan MCV (40.480, +0,6%), Ford B-Max (38.849, -19%) și Dacia Logan (37.014, -47,2%). În aceeași perioadă, exporturile au scăzut cu 8,2%, la 326.089 de unități; tot Dusterul conduce și în acest top, cu 183.860 de unități trimise peste graniță (+13%). Urmează Dacia Sandero (44.317, -15,1%) și Ford B-Max (38.857, -19%). Pe scurt, aproape 90,7% din producția națională din 2016 a fost exportată, în scădere ușoară comparativ cu anul trecut (91,7%).

SECOND-HAND, LA PUTERE În 2016, în România au fost vândute 142.020 de mașini noi - plus 17,8% față de 2015. Din total, 115.004 unități au fost autoturisme, în urcare cu 17%. Dacia conduce clasamentul, cu 35.448 de unități (cotă de piață de 30,8%); urmează Volkswagen (11.983, cotă de 10,4%), Skoda (10.268, 8,9%), Renault (8.351, 7,3%) și Ford (6.957, 6%). La capitolul mașini „verzi“ (electrice și hibride) s-a înregistrat o dublare a vânzărilor, la 1.183 unități; de altfel, 167 de vehicule au fost 100% electrice, în urcare cu 237% față de 2015. „În 2016 s-a manifestat un factor de distorsiune a pieței auto. Vorbim, în mod evident, despre afluxul de autovehicule rulate, cele mai multe nefiscalizate, cu un impact negativ asupra vânzărilor de mașini noi, dar și a bugetului de stat, care pierde anual câteva sute de milioane euro. În 2016 s-a marcat un nou record al înmatriculărilor de autoturisme rulate din import - 300.000 de unități, în creștere cu 20% față de 2015. Adăugăm aici și eliminarea timbrului de mediu și, la începutul lui 2017, conjunctura nu este deloc favorabilă pentru piața auto. Estimăm că raportul nou - vechi va crește de la 1 - 3 la 1 - 5 (o mașină nouă pentru fiecare cinci mașini rulate)“, a declarat președintele APIA, Ernest Popovici. Timbrul de mediu pentru autovehicule era inclus în cele 102 taxe nefiscale care au fost eliminate.

Taguri articol


12