Dincolo de instalarea noului guvern, desfășurată ca într-un simulacru de epopee, în care personajele politice ar putea fi și personaje din teatrul absurdului, cele câteva zile rămase până la primul tur al alegerilor prezidențiale ar trebui să fie un moment de reflecție. Dincolo de manipulări și propaganda prin care se încearcă deturnarea atenției de la acest eveniment crucial pentru evoluția statului român în următoarea jumătate de deceniu, dacă aruncăm o privire la vârful sondajelor de opinie constatăm că bătălia pentru fotoliul prezidențial se dă, de fapt, între două propuneri de proiect pentru exercitarea funcției prezidențiale, aduse în scenă de trei candidați: Klaus Iohannis, Mircea Diaconu și Viorica Dăncilă.

Nu ar fi o analiză serioasă dacă am mai lua în calcul și alte nume înscrise în cursa prezidențială. Nici măcar pe cel al reprezentantului USR, Dan Barna. Așa cum s-a văzut din evoluția candidaților, Dan Barna s-a dovedit a fi doar ospătarul care îi face „mise en place”-ul lui Klaus Iohannis pentru turul doi al prezidențialelor, pentru că Dan Barna și USR ar avea un cuvânt de spus în turul doi, dacă finala va fi Iohannis - Dăncilă. Indiferent cum este perceput și ceea ce încearcă să spună, Dan Barna nu afirmă niciodată că va câștiga fotoliul de la Cotroceni, ci doar că speră la o finală fără PSD. De altfel e și complicat să spună altceva având în vedere dosarul lui penal dezgropat și făcut public de Rise Project și care l-a lovit tocmai în mesajul său electoral - „fără penali în funcții publice”.

Revenind la analiză, putem spune că primul proiect prezidențial este acela al continuării ideii de președinte jucător. Cu diferențele și nuanțele politice și partinice de rigoare, atât Viorica Dăncilă, cât și Klaus Iohannis ne propun un președinte implicat politic, care urmărește să își promoveze în celelalte funcții executive reprezentanții partidelor pe care le reprezintă. Ne propun continuarea dihoniei și segregației sociale aduse la nivel de politică de stat de cei 10 ani de guvernare a lui Traian Băsescu și de primul mandat al lui Klaus Iohannis. Oricum am privi chestiunea și oricum ar fi îmbrăcată teza în discursurile celor doi, este clar că niciunul nu va putea promova și pune în practică echidistanța cerută de Constituție în exercitarea funcției de Președinte al României. De altfel, un tur doi Iohannis - Dăncilă este ceea ce le convine amândurora, în special lui Klaus Iohannis, al cărui discurs este axat violent pe exterminarea din politica românească a social democrației și ignorarea acelei părți a societății care o susține.

De altfel, și politica externă a României, precum și reprezentarea la nivelul organismelor Uniunii Europene vor fi partinice, puse la dispoziția grupurilor politice externe și a intereselor lor. Klaus Iohannis, agreat și susținut de Partidul Popular European, unde jocurile le face Germania, va încerca să continue la alt nivel politica ultraliberală a popularilor europeni, unde accentul este pus pe punerea în practică a politicii de transfer al banilor de la bugetele naționale direct spre corporații, prin minimalizarea rolului cetățeanului în procesul economic. De altfel, linia politică pe care ne-o propune Iohannis se vede și acum, la instalarea „Guvernului Meu” condus de tragicomicul Ludovic Orban, prin măsurile pe care le intenționează.

La Viorica Dăncilă lucrurile stau chiar mai grav. Agenda politicii ei externe este, vorba lui Caragiale, „sublimă, dar lipsește cu desăvârșire”. În plan european, PSD, dincolo de declarații, este marginalizat complet și pus în genunchi chiar și de socialiștii europeni, chestiune extrem de vizibilă. Viorica Dăncilă, cu actuala garnitură de europarlamentari, nu a reușit să obțină nicio funcție importantă la nivelul conducerii Uniunii Europene. Nici măcar nu a reușit să impună un comisar european, deși avea la îndemână toate pârghiile. Era șeful guvernului și putea forța o numire în funcția de comisar european, dar nu a reușit să își atragă susținerea grupului politic din care face parte. Socialiștii europeni au preferat să cedeze opozanților funcția de comisar european care revenea României și care era rezultatul negocierii grupurilor politice europene, decât să sprijine un comisar din partea PSD.

În relația cu SUA, ambii candidați stau la fel de prost. Vizitele făcute de cei doi în SUA în marja acestei campanii electorale au fost un fel de deplasare pentru negocierea „firmanului de domnie”. Klaus Iohannis s-a întors fără rezultate concrete, dar cu o șapcă dată de Trump, iar Viorica Dăncilă ne-a dat asigurări că americanii nu vor lipsi din ecuația exploatării gazelor din Marea Neagră. Ambii ne-au transmis că statul român va respecta angajamentul de a cheltui 2% din buget pe programe de înzestrare a armatei, neavând vreo garanție că acești bani vor aduce industriei românești de apărare vreun beneficiu. Doar promisiuni și planuri.

Al doilea tip de proiect de model prezidențial îi aparține lui Mircea Diaconu, care ne propune un președinte care respectă până la virgulă Constituția României. Un președinte care nu dorește să forțeze atribuțiile pentru a aduce la guvernare vreun grup politic. Un președinte care spune că majoritatea și guvernul rezultat din votul popular trebuie să fie baza conducerii executive a României. Un președinte care își propune să trimită lupta politică în Parlamentul României, acolo unde de fapt îi și este locul. Un președinte care spune că poate fi președintele și al lui Dăncilă, și al lui Iohannis, și al lui Barna, chiar și al lui Kovesi.

În plan extern, Mircea Diaconu propune reprezentarea corectă a intereselor României, într-un dialog cu toate grupurile și interesele politice din actuala construcție europeană, fără a lega România aprioric nici de interesele Franței și nici de cele ale Germaniei. Mai mult, faptul că nu a bifat vizita la Washington, precum Iohannis, Dăncilă ori Barna, este un semnal clar că intenționează deschiderea unui nou tip de relație cu SUA, bazată pe principii de egalitate, dominată de interesele celor două state și nu de eternele concesii pe care România le face în relația cu „Marele Licurici”, așa cum au fost acestea definite începând cu epoca Băsescu și continuând cu Klaus Iohannis.

În concluzie, așa cum am mai spus și cu alte ocazii, cursa electorală prezidențială nu este sau nu ar trebui să fie despre stânga versus dreapta, despre mediul privat contra cel de stat, nu este despre ajutoare sociale, pensii, salarii, impozite și taxe. Cursa prezidențială ar trebui să fie despre echilibru, toleranță, reprezentarea tuturor românilor și a intereselor lor. Cursa prezidențială este despre a avea un președinte corect în exercitarea funcției și neclintit în susținerea intereselor României.