Între dezvăluirile pe care le aflăm din telegramele diplomatice americane descifrate de Wikileaks şi realităţile sociale profunde ale României de astăzi pare că există o prăpastie fără fund... Asta am simţit ieri, urmărind secvenţe în direct, petrecute în stradă, de la întâlnirea dintre ministrul Muncii şi câteva zeci de pensionari sufocaţi de sărăcie!

Pantomima retorică şi demagogică pe care a încercat-o, cu oarecare decenţă totuşi, însă inutilă, Ioan Nelu Botiş, m-a făcut să mă întreb la ce ne mai folosesc bârfele politice de nivel înalt pe care le descoperim de câteva zile, în condiţiile în care unii români abia mai supravieţuiesc social?! Mai contează pentru noi că americanii sunt neliniştiţi de mafia din România? Mai are vreo importanţă că diplomaţia americană este îngrijorată de eventuala creştere a influenţei ruseşti asupra Bucureştiului, fără să aibă habar că ruşii ajunseseră deja în biroul lui Traian Băsescu, cel puţin în cazul \"Alro Slatina\", prin intermediul lui Dorin Cocoş şi al Elenei Udrea?! Ne mai schimbă cu ceva viaţa atunci când aflăm că preşedintele României a fost lipsit de caracter în privinţa tragediei lui Teo Peter, muzicianul omorât de un soldat american cu rang de ofiţer?... Ar fi cu adevărat mai bine pentru noi toţi dacă s-ar lăsa de băut whisky? Cu sau fără corupţia portocalie scăpăm de sărăcie?

N-aş fi vrut să închei în această notă tristă serialul editorial despre fenomenul Wikileaks în România, mai ales că au rămas atâtea lucruri de spus, dar m-a copleşit din nou o mare dezamăgire! Când, lângă tine, omul de rând abia îşi duce zilele, este o deşertăciune să te mai intereseze jocurile de putere. \"Nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri\"... Atât.