O profesoară în vîrstă de 23 de ani, acuzată de spionaj, se află în detenţie în Iran, de la 1 iulie, a anunţat, luni, Ministerul francez al Afacerilor Externe, iar ministrul Bernard Kouchner a afirmat că tînăra este nevinovată şi a cerut eliberarea sa. Clotilde Reiss era lector de limba franceză la universitatea din Ispahan şi fusese arestată miercuri, la aeroportul din Teheran, pe drumul de întoarcere, via Beirut, a declarat Kouchner. ”Dacă înţelegem bine, această tînără a fost acuzată de spionaj, este vorba despre trimiterea de fotografii realizate cu un telefon mobil. Cred că este vorba despre asta, acest lucru nu este spionaj, nu poate fi, această acuzaţie este absurdă. Ne dorim să se facă lumină deplină, ca această tînără să fie eliberată. Nu există niciun motiv pentru care Clotilde să fie reţinută. Solicităm această eliberare”, a declarat Kouchner. Ambasadorul iranian la Paris a fost convocat luni. Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a cerut, marţi, eliberarea în termen foarte scurt a profesoarei franceze, considerînd acuzaţiile de spionaj lansate împotriva acesteia de Teheran drept ”foarte fanteziste”.
Potrivit unei surse diplomatice apropiate de dosar, Clotilde Reiss ar fi participat la manifestaţii la Ispahan, după realegerea contestată a preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad, a realizat fotografii şi a trimis un e-mail privat la un prieten din Teheran. Potrivit acestei surse, ea este deţinută la închisoarea Evine din Teheran. Tînăra locuise în Iran timp de cinci luni. ”Franţa şi-a informat partenerii europeni asupra acestui subiect şi face apel la solidaritatea tuturor europenilor”, potrivit comunicatului ministerului. După alegerile prezidenţiale de la 12 iunie, Iranul şi-a înăsprit tonul faţă de occidentali, acuzaţi că ar fi alimentat mişcările de contestare internă împotriva realegerii lui Ahmadinejad. Prim-ministrul britanic, Gordon Brown, care participa, luni, la summit-ul franco-britanic de la Evian, în Alpii francezi, a lansat un avertisment Iranului, afirmînd că europenii sînt pregătiţi să ia măsuri împreună, ca răspuns la acţiunile împotriva ambasadei Marii Britanii la Teheran. Brown a anunţat, la 23 iunie, expulzarea a doi diplomaţi iranieni, după o decizie a Teheranului de a expulza doi diplomaţi britanici din Iran. Nouă angajaţi locali ai ambasadei britanice au fost de asemenea arestaţi, la 28 iunie. Unul dintre aceştia rămîne încă în detenţie.
Liderii opoziţiei iraniene au cerut, marţi, eliberarea imediată a sute de persoane arestate în timpul manifestaţiilor izbucnite după realegerea în funcţie a preşedintelui Ahmadinejad. Cererea a fost formulată de candidatul învins în alegerile prezidenţiale din 12 iunie, Mir Hossein Moussavi, de un alt candidat, Mehdi Karoubi şi de fostul preşedinte reformist Mohammad Khatami. Comandantul poliţiei iraniene, generalul Esmail Ahmadi-Moghadam, a afirmat săptămîna trecută că două treimi dintre persoanele arestate la Teheran în timpul manifestaţiilor au fost eliberate. La începutul lui iulie, generalul declara că poliţia a arestat 1.032 de persoane în timpul revoltei de la Teheran. Autorităţile iraniene au arestat mai multe personalităţi reformiste - militanţi politici, jurnalişti şi sute de manifestanţi, pentru a reprima mişcarea de contestare a realegerii lui Ahmadinejad.