O tînără de 16 ani din Cernavodă s-a prezentat, sîmbătă noaptea, la sediul poliţiei din localitate pentru a reclama faptul că ar fi fost violată de un necunoscut pe care ştia că-l cheamă Ionuţ. Bănuind că presupusa victimă minte, oamenii legii au urmărit-o pe fată după ce aceasta a părăsit sediul poliţiei. Nu mică le-a fost mirarea oamenilor legii cînd au descoperit că tînăra agresată nu s-a dus acasă, aşa cum le spusese, ci a intrat în locuinţa străinului pe care îl reclamase mai devreme. Minciuna adolescentei a ieşit imediat la iveală. Potrivit anchetatorilor în acea noapte fata întreţinuse relaţii sexuale cu paru bărbaţi în schimbul sumei de 85 lei. Întrucît clienţii îi plătiseră doar o parte din banii promişi, adică în jur de 30 lei, şi îi lăsaseră gaj un telefon mobil, tînăra s-a hotărît să le forţeze mîna prin intermediul acuzaţiei de viol şi să-i determine să-i achite întreaga sumă promisă. În locuinţa lui Ionuţ se mai aflau ceilalţi trei bărbaţi care beneficiaseră de serviciile sexuale ale tinerei şi Valentin Amare, de 26 de ani, care intermediase întîlnirea dintre fată şi clienţi. Cei patru bărbaţi le-au spus poliţiştilor că nu au forţat-o în nici un fel pe fată să se culce cu ei. În cele din urmă, adolescenta a recunoscut că a minţit pentru că a fost înşelată de clienţi. Ea este cercetată în stare de libertate pentru denunţ calomnios şi prostituţie, iar Valentin Amare riscă o pedeapsă cuprinsă între doi şi şapte ani de închisoare pentru proxenetism.