O rachetă nucleară nearmată s-a îndreptat din greşeală spre Statele Unite, în cursul unui test militar efectuat de armata britanică în iunie 2016, dar Guvernul Theresa May a omis să transmită Parlamentului informaţii despre acest incident, relatează publicaţia britanică The Sunday Times.
În iunie 2016, un submarin britanic a efectuat un test cu o rachetă care poate transporta încărcătură nucleară, în Oceanul Atlantic, în largul coastelor statului american Florida. Imediat după lansare, racheta de tip Trident II D5, care poate omorî milioane de oameni într-un atac, a funcţionat greşit, îndreptându-se spre teritoriul Statelor Unite şi căzând în ocean, afirmă surse militare britanice citate de publicaţia The Sunday Times. Cauzele producerii incidentului rămân secrete. Guvernul Theresa May a ascuns informaţiile despre eşecul testului balistic, cu doar câteva săptămâni înaintea unui vot al Camerei Comunelor pe tema viitorului sistemului Trident. Imediat după test, Cabinetul Theresa May transmitea oficial: "Forţele navale regale au efectuat un test de rutină cu o rachetă Tridend nearmată, lansată de la bordul submarinului HMS Vengeance în cadrul unei operaţiuni pentru certificarea submarinului şi a echipajului. Submarinul şi echipajul au fost testate şi certificate cu succes, permiţând revenirea la nivel operaţional. Avem încredere deplină în capacitatea noastră de disuasiune nucleară".
După acest comunicat, Camera Comunelor a aprobat construirea a patru submarine dotate cu rachete Trident. Rachetele Trident au fost testate până acum doar de cinci ori, deoarece una singură costă 17 milioane de lire (19,6 milioane de euro).