„O rază de soare” pentru duminică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„O rază de soare” pentru duminică

Cultură 26 Septembrie 2015 / 23:56 954 accesări

„O rază de soare”, o adaptare după Al. T. Popescu, este spectacolul prin care Teatrul „Căluțul de mare” și-a deschis stagiunea 2015 - 2016 în această săptămână. Primele reprezentații au avut loc miercuri și joi, însă duminică, de la 11.00, are loc un nou spectacol. Scenariul și regia sunt realizate de Petkov Petar Ivanov, iar scenografia poartă semnătura lui Anev Veselin Ananiev. Cele două personaje principale sunt însuflețite de Rovena Paraschivoi, Daniela Manolache, Arina Cojocaru, Grațian Prisăcariu și Ion Ciolan. Spectacolul de animație cu păpuși, mânuite din umbră de actori învăluiți în haine negre, îi lasă pe cei mici să fie martori la magie. Îi ajută să înțeleagă ce înseamnă munca de echipă, sincronizarea și respectul pe care niște oameni îl au față de păpuși. Acțiunea se desfășoară într-o încăpere întunecată și rece, o pivniță, un depozit de obiecte vechi, nefolositoare, unde cutiile de carton se găsesc laolaltă cu mobila veche și un patefon. Aici, șoricelul Muf o descoperă pe Odilia, delicata balerină care a ajuns pe un raft, după ce a căzut de pe un pian și și-a rupt piciorul fragil din porțelan. Încearcă să o înveselească, să-i spună cum își petrece el timpul liber jucându-se de-a v-ați ascunselea, de unul singur. Șoricelul reușește să o înveselească pe Odilia, aducându-i... o rază de soare, sub care balerina strălucește ca sub lumina unui reflector.

sugestii:

http://www.telegrafonline.ro/1442955600/articol/search/309092/trei_zile_cu_8222o_raza_de_soare8221.html

http://www.telegrafonline.ro/1433797200/articol/search/301610/8222cei_trei_purcelu537i8221_la_8222calu539ul_de_mare8221.html

http://www.telegrafonline.ro/1419890400/articol/search/288587/2014_an_pozitiv_la_teatrul_8222calu539ul_de_mare8221.html



12