O regină care „aduce ploaia“ - monarh modern în acord cu vremurile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Africa de Sud

O regină care „aduce ploaia“ - monarh modern în acord cu vremurile

Externe 11 Iunie 2017 / 16:53 619 accesări

Masalanabo Modjadji pare la prima vedere o adolescentă cu o viață cât se poate de normală și visează să devină medic. Însă un alt destin o așteaptă pe această tânără din Africa de Sud: ea este singura regină tradițională ce a fost oficial recunoscută cu puterea de a "aduce ploaia" în regiunea în care trăiește, informează AFP. În vârstă de 12 ani, Masalanabo Modjadji este deocamdată doar moștenitoare a unei dinastii multicentenare, după moartea mamei sale, care a decedat în 2005, pe când ea avea doar câteva luni.

Legea sud-africană, care îi recunoaște puterea pe care o are asupra tribului Balobedu, o etnie din nordul Africii de Sud, îi impune să împlinească vârsta de 18 ani înainte de a urca pe tronul care o așteaptă într-o reședință aflată pe colinele luxuriante din provincia Limpopo. De peste 200 de ani, acest regat, care își are originea în Zimbabwe, le plasează pe femei la conducerea sa, generație după generație. Așteptând să își înceapă domnia, Masalanabo locuiește între Johannesburg și Pretoria și merge în fiecare zi la școală, unde un șofer o aduce cu o limuzină discretă.

Tânăra regină, de care se ocupă familia lui Angie Motshegka, actualul ministru sud-african al Educației, nu are dreptul de a se exprima în public înainte de ceremonia de încoronare. Cu ocazia unei întâlniri cu jurnaliști de la AFP, ea a renunțat la uniforma școlară neagră pentru o rochie tradițională și o coafură în care se regăsesc perle multicolore. Însă tânăra nu a avut voie să rostească niciun cuvânt. Deși viitoarei regine Modjadji îi place, ca oricărui tânăr, să își petreacă timpul pe rețelele de socializare, ea este deja conștientă de importanța tradiției care a fost plasată pe umerii ei, a spus soțul titularei Educației, Mathole Motshegka, care este și tutore al reginei și consilier juridic al dinastiei. "Ea vrea cu adevărat să fie bine pregătită pentru a domni într-o lume modernă. Supușii ei vor fi oameni educați și ea vrea să fie la fel, pentru a trăi în concordanță cu epoca ei", a declarat tutorele reginei. "Discută îndelung cu soția mea, vorbind despre politică și tradiții", a continuat el.

Fratele lui Masalanabo studiază la universitate, în nordul provinciei Limpopo. Familia regală este modernă. Mama defunctă a viitoarei regine vorbea limba engleză și deținea un permis de conducere a automobilului. În timpul vacanțelor școlare, tânăra este trimisă în palatul ei din Limpopo, la o distanță de 400 de kilometri de domiciliul ei actual, pentru a-și perfecta inițierea.

Luna septembrie, debutul primăverii australe, este un moment special pentru tribul Modjadji. Timp de cinci weekend-uri, familia regală organizează cinci ceremonii în tot atâtea sanctuare din regiune, pentru a reclama revenirea ploilor, după o iarnă tradițional secetoasă. Dansuri, cântece, ritualuri cu animale și băuturi sacre fac parte din riturile invocate pentru a provoca venirea precipitațiilor. Rolul exact al reginei este secret. "Se aduce o vacă, iar ea trebuie să bea o bere artizanală, special făcută pentru a aduce ploaia", a explicat pentru AFP John Malatji, șeful Consiliului regal.

Restul berii se împarte între membrii familiei regale, înainte ca regina să pronunțe câteva rugăciuni. "Apoi petrecem o noapte dansând și cântând pentru divinități", a adăugat John Malatji. "Este foarte important să venim aici în fiecare an. Ritualurile ne permit să mulțumim strămoșilor și să le cerem lucrurile pe care ni le dorim pentru anul următor", a explicat Fathuwani Mulovedzi, o cercetătoare care locuiește în apropiere de cascada Phiphidi, unul dintre sanctuarele tribului.

În Africa de Sud, reginele și regii tradiționali nu au un rol oficial, însă în 2016, la finalul unei îndelungate bătălii judiciare, regina tribului Belobedu a fost oficial recunoscută de către stat. "Pentru prima dată în întreaga istorie a țării", a declarat, entuziasmat, Mathole Motshegka. Acest statut îi va permite familiei regale să primească o finanțare publică în virtutea Constituției din 1996.

Dar chiar și fără un rol oficial, influența acestor monarhi este considerabilă. "Regina ploii este o persoană sacră", a explicat David Copland, antropolog la Universitatea Wits din Johannesburg. "Puterile care îi sunt atribuite de comunitate sunt comparabile cu cele pe care Papa le are asupra Bisericii Catolice", a adăugat profesorul sud-african.

Tutorele lui Masalanabo nu îl contrazice. Pentru el, regina este "reprezentanta pe Pământ a zeiței ploii". După ceremonia de încoronare, regina se căsătorește cu mai multe femei, în cadrul unei tradiții care este rară în Africa. "Se căsătorește cu femei care vor face copii cu apropiați ai reginei. Ei vor deveni copiii ei, în acest fel familia regală se mărește", a explicat Mathole Motshegka.

Africa de Sud este singura țară de pe continent care a autorizat căsătoriile gay, în anul 2006. "Noi facem aceste lucruri de multe secole. Nu e nimic de adăugat, acesta este modul nostru de viață", a declarat John Malatji.

Taguri articol


12