O revoltă militară din Coasta de Fildeş pe tema salariilor a ajuns la capitala comercială Abidjan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O revoltă militară din Coasta de Fildeş pe tema salariilor a ajuns la capitala comercială Abidjan

Externe 07 Ianuarie 2017 / 21:40 2323 accesări

O revoltă a militarilor din Coasta de Fildeş pe tema salariilor s-a extins către capitala comercială Abidjan, unii dintre ei preluând controlul asupra Statului Major al armatei, relatează BBC News online.

Aceştia au tras focuri de armă şi au preluat controlul asupra bazei militare situate în districtul Plateau din oraş. Revolta a început vineri, în oraşul Bouake. Aceasta s-a răspândit apoi la mai multe tabere militare din ţară.

Ministru Apărării, Alain-Richard Donwahi, s-a deplasat la Bouake pentru a discuta despre cererile protestatarilor.

Un parlamentar a spus că militarii vor un salariu 8.000 de dolari şi o locuinţă fiecare.

Corespondentul BBC în Coasta de Fildeş a spus că revolta aminteşte de războiul civil din această ţară care a durat 10 ani şi care s-a încheiat în 2011. Se presupune că unii dintre membrii revoltei sunt foşti rebeli care s-au alăturat armatei după conflict.

Anterior, focuri de armă au fost auzite la baza militară de la Akouedo, care găzduieşte comandouri de paraşutişti consideraţi loiali preşedintelui Alassane Ouattara.

Proteste similare au fost anunţate în oraşele Man, Daloa, Daoukro, Odienne şi Korhogo.

Taguri articol


12