O rudă a bulibaşei din Cuza Vodă, după gratii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O rudă a bulibaşei din Cuza Vodă, după gratii

Eveniment 22 Ianuarie 2014 / 00:00 847 accesări

Înşelat de nevastă, s-a răzbunat pe socrul său, pe care l-a băgat în spital, în stare foarte gravă. Scandalul izbucnit între Covrigean Stănescu, zis „Boboc”, şi tatăl soţiei lui a avut loc pe 19 martie 2013, în curtea Spitalului Municipal din Medgidia. Anchetatorii au stabilit că totul a pornit de la soţia lui Covrigean Stănescu, o tânără de 21 de ani, care a încercat să se sinucidă cu sodă caustică deoarece se certase cu… amantul ei. Rudele acesteia au sunat la 112, iar femeia a fost transportată la spital, unde a ajuns şi soţul ei, supărat după ce tocmai aflase că nevasta a vrut să-şi ia viaţa pentru că se certase cu… celălalt bărbat. Conflictul a izbucnit în momentul în care socrul lui Stănescu (fratele bulibaşei din Cuza Vodă) s-a repezit la ginerele său şi i-a reproşat că nu are grijă de soţia lui. Cei doi s-au îmbrâncit şi s-au lovit cu pumnii şi picioarele până când ginerele a scos un cuţit şi şi-a înjunghiat de două ori socrul în abdomen. Alertate de ţipetele rudelor adunate în curtea spitalului, cadrele medicale au sunat la 112 şi au cerut ajutorul poliţiştilor. Până la sosirea oamenilor legii, agresorul a fugit.

URMĂRIT GENERAL În acest timp, socrul său a fost supus unei intervenţii chirurgicale, medicii reuşind să-i salveze viaţa. După câteva săptămâni de spitalizare, atât soţia lui Stănescu, cât şi socrul acestuia au fost externaţi. Pentru că nu l-au găsit la domiciliul său pe Covrigean Stănescu, anchetatorii l-au dat în urmărire generală. Timp de două luni, perioadă în care tânărul a locuit la nişte rude din Feteşti, el a ţinut legătura cu soţia sa şi cu familia acesteia, pe care le-a implorat să-l ierte. După ce s-a împăcat cu nevasta şi cu socrul, Stănescu s-a întors acasă şi s-a predat Poliţiei. Ulterior, el a fost deferit justiţiei pentru tentativă de omor calificat şi, ieri, a fost condamnat de Curtea de Apel Constanţa la şase ani de închisoare. Sentinţa nu este definitivă.



12