Numărul copiilor cu malformaţii cardiace operaţi la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Tîrgu Mureş a crescut cu peste 50%, ca urmare a campaniei “Şansă la viaţă, şansă la noi amintiri”, desfăşurată în perioada 1 iulie - 30 septembrie 2008. Medicii spun că numărul acestor intervenţii chirurgicale la Institut a crescut cu 57% în perioada 1 iulie -15 septembrie, faţă de intervalul 1 aprilie -15 iunie. Acest lucru a fost posibil datorită dotării unei a doua săli de operaţii la Institutul de Boli Cardiovasculare, devenită funcţională încă din timpul campaniei. Cei 400.000 de dolari donaţi pînă la sfîrşitul lui august în cadrul campaniei au fost investiţi în achiziţionarea de tehnică medicală de vîrf pentru cel de-al doilea bloc operator de la institut. Este vorba despre un eco-cardiograf cu sondă transesofagiană pediatrică (primul ecograf din România configurat pe investigaţii cardiologice intraoperatorii la copii şi nou-născuţi), o pompă de circulaţie extracorporală, un monitor de anestezie-terapie intensivă şi o staţie de pompe volumetrice peristaltice. Valoarea finală a donaţiei aferente campaniei s-ar putea ridica la 550.000 de dolari. Ultima tranşă a donaţiei, în valoare de aproximativ 150.000 de dolari, va fi utilizată pentru achiziţionarea unor echipamente suplimentare pentru a doua sală de operaţii, pentru înlocuirea echipamentelor uzate din primul bloc operator al Institutului Tîrgu Mureş, pentru dotarea blocului de terapie intensivă pediatrică din secţia clinică de cardiologie pediatrică şi pentru o bursă în străinătate a unui medic neonatolog. În timpul campaniei “Şansă la viaţă, şansă la noi amintiri” s-a dublat numărul copiilor operaţi care au fost trimişi la Tîrgu Mureş de către medici specialişti. Reprezentanţi ai Institutului au menţionat că s-a dublat şi numărul copiilor de peste 5 ani, cu afecţiuni mai vechi, operaţi, iar numărul intervenţiilor chirurgicale efectuate la vîrsta optimă (1-12 luni) a crescut cu 50%. În prezent, în evidenţele Institutului sînt 218 copii pentru evaluare şi/ sau tratament chirurgical, pînă la sfîrşitul anului. Datele statistice arată că în România se nasc anual aproximativ 1.000 de copii cu malformaţii cardiace şi numai în jur de 200 sînt operaţi. Toţi bebeluşii din Constanţa care au fost diagnosticaţi cu malformaţii congenitale grave au fost trimişi de urgenţă la Clinicile din Bucureşti, Tîrgu Mureş sau Timişoara, dar mulţi dintre părinţi au preferat să apeleze la formularul E112. Nu de mult, conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) a aprobat cererea unui copil cu grave malformaţii cardiace care a ales pentru tratament o clinică din străinătate. Toţi cei care doresc să afle informaţii despre malformaţiile cardiace la copii, modalităţile în care acestea pot fi corectate şi tipurile de intervenţii efectuate la Institutul de Boli Cardiovasculare Tîrgu Mureş pot accesa site-ul www.sansa la viata.ro.