O scrisoare confirmă că Stalin a distrus Biserica Uniată din Ucraina

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O scrisoare confirmă că Stalin a distrus Biserica Uniată din Ucraina

Monden 31 Iulie 2009 / 00:00 413 accesări

O scrisoare a lui Nikita Hruşciov către Iosif Stalin, datînd din decembrie 1945 dar descoperită recent, demonstrează că liderii sovietici au fost implicaţi direct în distrugerea Bisericii Uniate din Ucraina, a anunţat, miercuri, agenţia austriacă Kathpress. ”În timp ce mă aflam la Moscova, v-am informat despre munca depusă în vederea distrugerii Bisericii Uniate şi despre integrarea credincioşilor în Biserica Ortodoxă”, a precizat Nikita Hruşciov, secretar general al Partidului Comunist din Ucraina, într-o scrisoare care datează din 17 decembrie 1945 şi care a fost descoperită în arhivele Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Aceste înscrisuri confirmă ipotezele prezentate de numeroşi istorici cu privire la soarta Bisericii Uniate (greco-catolice), răspîndită şi în vestul Ucrainei. Episcopii acestei biserici, care îmbină riturile bizantine cu teologia catolică, au fost reţinuţi la 11 aprilie 1945 şi condamnaţi la muncă silnică, sub pretextul colaborării cu forţele germane, pe durata ocupaţiei. În 1946, la îndemnul unui ”comitet pentru reunificarea bisericii greco-catolice cu ortodoxia”, clerul a fost forţat să se alăture bisericii ortodoxe moscovite, rupînd legăturile cu Roma ce datau din 1596. La 9 decembrie 1946, 204 preoţi greco-catolici denunţau ”erezia latină”.

Taguri articol


12