O sculptură de Dumitru Chipăruş, vedetă la Londra

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O sculptură de Dumitru Chipăruş, vedetă la Londra

Cultură 21 Iunie 2013 / 00:00 715 accesări

Arta românească are mare căutare nu doar în ţara natală a lui Constantin Brâncuşi, ci şi peste hotare. Aprecierea de care se bucură creaţiile artiştilor români este confirmată de succesul pe care sculpturile lui Dumitru Chipăruş (1886-1947) l-au înregistrat, recent, la licitaţia Art Deco de la Londra. În cadrul evenimentului cu tema „Marele Gatsby”, organizat de prestigioasa casă Bonhams, sculptura „Almeria” a fost adjudecată cu 265.250 de lire sterline (309.000 de euro). Lucrarea, care a avut-o ca muză pe balerina şi coregrafa Bronislava Nijinska, a fost vedeta incontestabilă a licitaţiei. Ea a fost adjudecată de o persoană care a licitat prin telefon.

Pe locul al doilea în topul vânzărilor s-a aflat tot o lucrare semnată de Dumitru Chipăruş, „Tânără”, vândută cu 52.850 de lire sterline, dublul preţului de pornire. O altă lucrare a lui Chipăruş de care s-au... îndrăgostit participanţii la licitaţie a fost „The Ball Game”, adjudecată cu 18.750 de lire sterline.

Dumitru (Demetre) Chipăruş, născut în România, în 1886, este unul dintre cei mai reprezentativi sculptori ai stilului Art Deco. În 1909, artistul a plecat în Italia, pentru a studia în atelierul sculptorului Raffaello Romanelli, iar în 1912, a ajuns la Paris, unde s-a înscris la cursurile de la Ecole des Beaux Arts, în clasa lui Antonin Mercie şi Jean Boucher.

Printre subiectele predilecte ale lui Chipăruş s-au numărat balerinele din Rusia şi personajele teatrului din Paris, ilustrate într-o manieră stilizată, cu trupuri zvelte şi alungite. Cele mai cunoscute lucrări ale lui Dumitru Chipăruş au fost realizate în perioada 1913-1933, cea mai prolifică perioadă de creaţie a artistului care s-a stins din viaţă la Paris, în anul 1947.

În timp ce colecţionarii străini „se bat” pe sculpturile lui Chipăruş, pe piaţa românească de artă creaţiile sale nu se bucură de aceeaşi apreciere. Recordul internaţional pentru o sculptură de Dumitru Chipăruş a fost stabilit de „Les Girls”, la New York - 590.240 de euro, pe când, în România, recordul este de doar 15.000 de euro - „Dansatoare asiriană”.

Taguri articol


12