O seară la... „Cafenea”, cu Horaţiu Mălăele

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

O seară la... „Cafenea”, cu Horaţiu Mălăele

Cultură 08 Februarie 2010 / 00:00 613 accesări

Primul spectacol din acest an care îl are ca protagonist pe inepuizabilul Horaţiu Mălăele, în calitate de actor şi regizor, se va juca în această seară, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, de la ora 19.00. „Cafeneaua”, de Sam Bobrik si Ron Clark, o producţie a Teatrului Bulandra, le readuce, la Constanţa, şi pe Emilia Popescu şi Dana Dogaru.

Publicul este invitat să urmărească povestea a trei personaje - soţii Louise (Dana Dogaru) şi Wally Murdock (Horaţiu Mălăele) şi tânăra Janet (Emilia Popescu) - în momente diferite ale vieţii: la 30, 50 şi 70 de ani. Scenografia piesei este semnată de Mihai Mădescu şi Nina Brumuşilă.

De la premiera care a avut loc în 1997 şi până în prezent, piesa „Cafeneaua”, una dintre cele mai longevive spectacole ale Teatrului Bulandra, s-a jucat cu succes pe numeroase scene ale ţării. „Cafeneaua”, avându-i ca protagonişti pe Horaţiu Mălăele, Emilia Popescu şi Dana Dogaru, a mai fost prezentată publicului constănţean, în ianuarie 2008. Pe Horaţiu Mălăele, publicul l-a mai văzut în toamna anului 2009, în spectacolul „Podu’”, de Paul Ioachim, iar pe Emilia Popescu, constănţenii au avut ocazia să o admire jucând, alături de Florin Piersic, în piesa „Străini în noapte”, de Eric Assous.

Preţul biletelor pentru reprezentanţia din această seară este de 50 şi 60 de lei, în funcţie de dispunerea locurilor în sală.

Taguri articol


12