La ora la care am scris acest editorial, dezbaterile din Comisia de etică a PSD-ului, privind excluderea lui Mircea Geoană din partid, încă nu erau încheiate, motiv pentru care m-am hotărât să amân subiectul acesta pentru mâine. În schimb, controversele legate de un asemenea eveniment politic m-au făcut să reflectez puţin la stilul de funcţionare, dacă pot să spun aşa, al principalelor partide din România de azi.

Partea bună a situaţiei complicate în care se găsesc social-democraţii în momentul de faţă, pentru că există şi aşa ceva, totuşi, nu este evidentă pentru toată lumea. Cu precădere în ultimii ani, PSD-ul a făcut şi continuă să facă un uriaş efort de democratizare internă, pe măsura dimensiunilor ciclopice, la nivel naţional, ale acestui partid. Tocmai de aceea, lucrul nu este uşor şi se petrece cu unele inerente stângăcii, cum este şi cazul de faţă. Dar tot răul rămâne spre bine, indiferent de preţul plătit!

Dacă te uiţi la disciplina de partid de-a dreptul militărească de la PDL şi UNPR, îţi dai seama că aceste formaţiuni politice nu funcţionează democratic. Acolo se bate cu pumnul în masă şi se ascultă de un singur om. În revanşă, la PNL există o libertate de opinie exagerată şi de aceea, mai multe scindări. UDMR-ul funcţionează pe criterii de interes etnic, aşa că nu ne foloseşte pentru comparaţia de faţă. Din toate aceste unghiuri privind lucrurile, PSD-ul face figura cea mai moderată şi mai echilibrată, în pofida riscurilor asumate.

Din păcate, ceea ce se întâmplă acum la social-democraţi, dovedeşte că democraţia este mai costisitoare decât dictatura, tot aşa cum statul de drept costă mai scump decât teroarea unui singur om şi a camarilei sale... Aviz amatorilor!