Volumul „El sueno espanol - Jurnal de căpşunar\" de Albert V. Cătănuş a fost lansat, ieri, la Târgul Gaudeamus de la Romexpo, Bucureşti, într-un eveniment la care publicul a fost servit cu căpşuni şi a putut asculta un recital al tenorului Costel Busuioc, care a inclus melodii precum „Parla piu piano\" şi „O sole mio\". Lansarea volumului apărut la Nemira a strâns la standul editurii de la Târgul de carte Gaudeamus câteva zeci de curioşi, care au venit să îl asculte pe Costel Busuioc şi să îi facă fotografii cu telefonul mobil.
„România este o ţară minunată, păcat că trebuie să o părăsim să lucrăm în altă parte\", a spus Albert V. Cătănuş, autorul volumului „El sueno espanol - Jurnal de căpşunar\". La rândul său, Costel Busuioc a considerat că, pentru eveniment, „cuvintele sunt de prisos\" şi a ales să cânte pentru aproximativ jumătate de oră, spre încântarea unora sau mirarea altora, care treceau pe lângă boxele de la intrarea în Romexpo.
Pe lângă volumul lui Cătănuş, care spune poveşti despre emigranţii români din Spania, Costel Busuioc şi-a prezentat două albume muzicale: „Canţonete şi Zarzuellas\" şi „De-aş fi fost...\". Cel din urmă este un volum de colinde, care cuprinde 16 titluri, printre care se numără piesele „Iată vin colindători\", „La Viflaim colo-n jos\" şi \"Moş Crăciun\". De altfel, tenorul a cântat şi un colind, pentru cei prezenţi la standul Nemira. După concert, publicul a putut să bea un pahar cu şampanie şi să mănânce căpşuni, dar şi să ia autografe de la Costel Busuioc.
Volumul „El sueno espanol - Jurnal de căpşunar\" poate fi achiziţionat la preţul de 19,9 lei. Pe de altă parte, ambele albume muzicale semnate de Costel Busuioc, „Canţonete şi Zarzuellas\" şi „De-aş fi fost...\", au acelaşi preţ, respectiv 19,9 lei.