De doi ani se află în topul celor mai bune stațiuni balneare românești, chiar pe primul loc. Sanatoriul Balnear și de Recupare Techirghiol, reprezentat prin managerul Elena Roxana Almășan, a primit, în cadrul Galei Balneare, Trofeul Balnear 2018, prin care Techirghiolului îi este recunoscută poziția de „Navă Amiral a balneologiei Românești“.
Potrivit unui comunicat de presă, în perioada 22 - 26 mai, la Cluj Napoca, peste 250 de persoane, din care 10 invitați din mari centre științifice internaționale, au participat, la Congresul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie din România. Congresul s-a desfășurat sub auspiciile academice aleUniversităților de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca, Carol Davila din București și Grigore T. Popa din Iași și a fost dedicat Centenarului Marii Uniri. Organizatori au fost Asociația Română de Balneologie și Societatea Română de Medicină Fizică, de Recuperare și Balneoclimatologie, asociate consorțial cu Societatea Română de Neuroreabilitare și Societatea Română de patologie, Terapie și recuperare Vertebro Medulare. Tema congresului a fost una de mare actualitate - „Recuperare și Medicină Fizică. Balneologie – factori natural terapeutici. Stil de viață sănătos, probleme etice și juridice“.
De la Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol a participat o echipă numeroasă de specialiști cu mai multe comunicări științifice pe temele propuse: AlmășanElena Roxana, dr. IonescuElena Valentina, dr. Daniela Profir, dr. StanciuLiliana-Elena, dr. Demirgian Sibel, biolog Livanov Alina, dr. OpreaDoinița, dr. Chiriac Marius Sorin, dr. Apostol Sterian, dr. Pătrășcoiu Coralia. „Este dovada certă că la sanatoriul din Techirghiol funcționează eficient un centru de excelență în cercetare, că personalul medical și managerial își desfășoară activitatea la standarde de înaltă clasă profesională“, se arată în comunicatul Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol.