O stradă “1 Decembrie 1918” în fiecare oraş

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Proiect

O stradă “1 Decembrie 1918” în fiecare oraş

Justiție 13 Martie 2014 / 00:00 573 accesări

O arteră principală cu numele „1 Decembrie 1918” ar putea exista în fiecare oraş şi municipiu din România, potrivit unei iniţiative propuse de deputatul PSD de Harghita Mircea Duşa, ministru al Apărării, care a primit, ieri, raport favorabil în Comisia pentru administraţie din Senat. Potrivit proiectului, Ziua Naţională a României va fi marcată de autorităţile publice centrale şi locale şi celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice derulate de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne şi celelalte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. În propunerea ministrului Duşa se mai arată că Guvernul şi autorităţile administraţiei publice locale vor lua măsurile necesare pentru ca, în această zi, drapelul României să fie arborat potrivit Legii privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.



12