În week-end-ul ce tocmai s-a încheiat am împlinit o sută de editoriale, de la debutul acestei rubrici în cotidianul „Telegraf”. Dar mai am încă un amănunt statistic, pe care îl fac public cu toată modestia. Pe forumul ediţiei online a ziarului editorialele au primit aproape 380 de replici, de la înjurături de mamă, pînă la felicitări. Indiferent dacă mesajele sunau „Nu eşti PSD-ist, eşti lingău cu patronii tăi!” sau „Îţi recunosc fair-play-ul!”, eu m-am simţit onorat de mica atenţie pe care am primit-o din partea cititorilor. Mai mult decît atît, vă mărturisesc că am păstrat în memoria calculatorului, spre delectare şi aducere aminte, toate aceste - hai să le numesc aşa - „drepturi la replică” acordate de preopinenţii mei… Este o experienţă aproape fascinantă faptul de-a recapitula, din cînd în cînd, înjurăturile analfabete sau complimentele intelectuale pe care le primeşti, deoarece numai acest „schimb de idei”, oricare ar fi nivelul lor, îţi oferă posibilitatea de a-ţi cunoaşte cititorii, indiferent de numărul lor. Este adevărat că editorialele apar mai mult în ediţia electronică, decît în ziarul tipărit, însă asta nu împiedică deloc comunicarea cu aceia care îşi risipesc o fărîmă din timpul personal pentru a citi ceea ce scrie subsemnatul, uneori!

Şi dacă tot am ajuns la editorialul 101, poate că ar fi nimerit să mă prezint pe scurt cititorilor, ca să le ofer posibilitatea de-a mă înjura mai temeinic şi la obiect. Acesta nu este nici pe departe un act de trufie sau un mesaj „electoral”, pentru că eu nu „candidez” la simpatia voastră sau la vreun rol de „idol”…

Am 54 de ani, sînt căsătorit şi am două fete. Sînt membru al Uniunii Scriitorilor şi al Asociaţiei Jurnaliştilor Profesionişti. Am debutat în presa scrisă în 1978, iar debutul editorial s-a petrecut în 1983. După 1989 am fost redactor sau colaborator la peste 20 de publicaţii private, incluzînd săptămînalul „Contrast”, cotidianul „Telegraf” sau redacţia de cultură a „Tv Neptun”. În anul 1999 mi s-a decernat „Marele Premiu pentru Expresivitate Jurnalistică”, în cadrul primei ediţii a concursului naţional de ziaristică organizat anual, de atunci încoace, de Clubul Român de Presă. Nu am o mare vizibilitate în mass media, pentru că nu îmi place să fac pe vedeta, nu sînt orgolios şi prefer să dedic mai mult timp familiei. Sînt un monarhist convins şi am simpatii politice de dreapta, dar meseria mă obligă să rămîn „neutru”…De la căderea comunismului pînă în ziua de azi mi-am cîştigat existenţa numai din scrisul gazetăresc, fără să mă apuc de afaceri. Nu am fost membru PCR şi nu sînt nici astăzi membru al vreunui partid. Locuiesc la Bucureşti, dar soţia mea are o modestă casă la Constanţa, pentru că este născută în acest oraş, motiv pentru care cel puţin o treime din timpul unui an calendaristic familia noastră o petrece pe litoral. Sînt familiarizat cu toate realităţile politice şi administrative ale Constanţei. Sînt nepotul regretatului medic, scriitor şi deputat Corneliu Dida, devenit Cetăţean de Onoare al oraşului. Sînt creştin ortodox, deşi am unele idei „rasiste”… Îmi place fotbalul, iubesc literatura şi muzica. Sînt în relaţii amicale cu majoritatea intelectualilor constănţeni şi cu întreaga lume a presei bucureştene. Da, sînt prieten de 18 ani cu Sorin Strutinsky, Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu! În final, pentru a vă provoca, am să parafrazez o replică dintr-un cunoscut videoclip publicitar de acum cîţiva ani: „Îndrăzniţi să comentaţi??”