Nu sînt singurul care crede că România riscă să devină o ţară neguvernabilă, dacă nu chiar absurdă, pentru că statul de drept se află într-o situaţie mai mult decît precară. Disoluţia autorităţii, iresponsabilitatea individuală, ca şi lipsa tot mai accentuată a disciplinei sociale, adăugate la efectele crizei economice şi la isteria electorală de acum, toate acestea au desfigurat existenţa noastră cotidiană, cel puţin în anul de graţie 2009, cînd toate relele parcă au ieşit la suprafaţă, pe lîngă aşa numitul sistem ticăloşit divulgat, din motive electorale, de Traian Băsescu.

Aş lua, ca prim exemplu, fenomenul numit de cineva, „inversarea rolurilor puterilor în stat”. Parlamentarii anchetează oameni politici guvernamentali, în locul Parchetului, al DNA-ului sau al Curţii de Conturi şi îşi comunică toate concluziile în rapoarte publice care, deşi nu se substituie actului de justiţie, seamănă cu nişte „sentinţe morale”. Încheierea lucrărilor comisiei Udrea reprezintă cel mai recent caz de acest fel. Ministrul Turismului este departe de-a fi uşă de biserică, pe lîngă faptul că are o atitudine arogantă şi sfidătoare, iar mie, personal, îmi este o fiinţă antipatică, dar, dacă încerci să faci un efort minim de obiectivare, descoperi că oricare cetăţean dintr-o ţară normală ar privi lucrurile aşa cum le-am definit mai sus. Magistraţii, la rîndul lor, am mai scris asta, se substituie guvernului şi îşi fac lefuri preferenţiale prin soluţii juridice obţinute în instanţe de judecată, într-o problemă care ţine exclusiv de resorturi economice. Unde mai pui că nu au voie să facă grevă, iar recentul lor protest a încălcat Constituţia, iar Curtea Constituţională nu a suflat o singură vorbă… În fine, guvernul legiferează, indiferent în ce domeniu, prin ordonanţe de urgenţă sau asumarea răspunderii guvernamentale, substituindu-se Parlamentului care devine, în acest fel, o instituţie pur decorativă, cum a fost cazul la recenta moţiune de cenzură a opoziţiei, respinsă în mod categoric, deşi semnatarii actului cu pricina atrăgeau atenţia că se produce un precedent constituţional periculos!

Am dat trei exemple pînă acum, însă a mai rămas unul. „Consultîndu-se” cu preşedintele, miniştrii Pogea şi Videanu au lansat un himeric proiect de lege numit „Firma de 10 lei”, în care, vezi Doamne, se scurtează toate procedurile birocratice şi se ieftinesc la maximum cheltuielile administrative. „Emanat” de la Cotroceni, acest document nu este singurul proiect prezidenţial care încalcă separaţia puterilor în stat, chiar şi dacă ar avea cele mai bune intenţii. Pe finalul său de mandat, Băsescu aglomerează astfel de proiecte, care sînt ca nişte perdele electorale de fum, dar lumea uită că actualul preşedinte nu şi-a dus nici un proiect pînă la capăt, nici măcar cînd era ministru al Transporturilor sau primar general. În acelaşi registru politic se înscrie mult dezbătuta propunere pentru un referendum ce ar urma să fie votat în aceeaşi zi cu prezidenţialele, aşa încît confuzia să ajungă la apogeu şi manipularea să fie totală…

Nu sînt singurul căre bănuieşte că România devine, pe zi ce trece, o ţară absurdă, din ce în ce mai puţin guvernabilă. Cel mai ilustrativ exemplu în acest sens rămîne exclamaţia lui Mircea Badea: „Cînd asculţi pe oricine, ţi se pare că fiecare are dreptate, fiindcă la noi nimeni nu ascultă pe nimeni şi toţi nu respectă nimic!” Adică, adaug eu, „cel mai invers posibil”, faţă de normalitate…