O ţară de proşti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
UN PAMFLET PE ZI

O ţară de proşti

Eveniment 27 Ianuarie 2011 / 00:00 447 accesări

De când cu revoluţia feminină în politică, madam Cocoş a preluat toate pârghiile puterii. Chiar dacă, în aparenţă, cocoşul este cel care cântă în natură, realitatea este cu totul alta. Profitând de numele pe care îl poartă, unul cu anumite rezonanţe în lumea “galinaceelor” politice, madam dă de una singură “deşteptarea” şi “stingerea” la nivel naţional. De câte ori face un ou, madam Cocoş ne ţine nesfârşite prelegeri despre importanţa gălbenuşului în tentativa umilă de eradicare a crizei economice. Dincolo de alte calităţi personale, care ţin mai mult de penaj şi coarde vocale, madam Cocoş s-a afirmat plenar printr-o vigilenţă ieşită din comun. De curând, domnia sa a lansat pe piaţă noua teorie a conspiraţiei vocale împotriva preşedintelui. Printre suspecţi se numără toţi cei care, la Iaşi şi Focşani, s-au aflat în voce, huiduind la scenă deschisă cortegiul prezidenţial. Madam Cocoş spune că grandiosul spectacol “Huo” a fost pus în scenă de regizorii Opoziţiei. Ca să convingă opinia publică, face trimitere la câteva elemente de bază ale diversionismului de masă. Doamna susţine că grupările vocale au absolvit clasa de canto a Conservatorului PC + PNL, vocea a doua fiind susţinută de ansamblul PSD. Patrioată din fire, madam Cocoş a tras de preşedinte în încercarea de a-l convinge să nu se amestece cu mulţimea răzvrătită. Cum prezidentul era convins că poporul îl iubeşte ca la 23 August, s-a aruncat înainte precum berbecul. Exact atunci când zicea dumnealui că e mai tare pe felie, afişându-şi faţa protocolară din primul mandat, a luat-o în freză. Ca şi în cazul altor politicieni, în situaţii de antipatie populară, cea mai expusă parte a corpului său este freza. O dovedeşte şi faptul că freza a reprezentat ţinta preferată a celor care au aruncat cu bulgări de zăpadă în preşedinte. Folosind cu dexteritate pârghiile propagandei de partid, madam Cocoş încearcă să transforme reacţia verbală a populaţiei nemulţumite într-un atentat politic. La fel a procedat şi preşedintele în persoană cu caschetele aruncate de poliţişti în curtea palatului său de la Cotroceni. Starea de “huo” a populaţiei din Moldova este prezentată de madam Cocoş ca un caz provocator bine regizat de oamenii Opoziţiei. Teoriile sale cocoşeşti sunt susţinute de mai marele Simirad, preşedintele Consiliului Judetean Iaşi, un cocoş pedelist, mult prea nervos pentru o societate dreaptă, care a rămas de multă vreme fără pene. Menţinându-şi, din cauza greutăţii corporale, cu multă dificultate, echilibrul pe gardul partidului, Simirad declară că toţi cei care l-au huiduit pe preşedinte “este nişte proşti”. Din acest punct de vedere, recunosc, suntem o ţară de proşti. Deştepţii din categoria lui Simirad pot fi număraţi pe capete. Adevărul este altul. În ciuda faptului că au pierdut contactul cu realitatea, lăudătorii preşedintelui simt pe propria lor piele efectele generate de mămăliga care a început să explodeze…

Taguri articol


12