Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat, în perioada 21 - 25 iunie, modul de respectare a prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea, etichetarea, prezentarea şi publicitatea suplimentelor alimentare. Au fost controlaţi 532 de operatori economici, constatându-se abateri de la prevederile legale la 355 dintre aceştia. Comisarii ANPC au verificat circa 9.000 kg de suplimente alimentare, din care 1.450 kg (16%) nu se încadrau în prevederile actelor normative în vigoare. Pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor s-a dispus oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a 26 kg suplimente alimentare improprii consumului uman, oprirea temporară de la comercializare a 1.000 kg suplimente alimentare până la remedierea neconformităţilor şi au fost aplicate 374 sancţiuni contravenţionale, dintre care 164 amenzi contravenţionale, însumând 524.000 lei şi 210 avertismente.
• SUPLIMENTE… ILEGALE • Produsul Sirop fier + vitamina C Bebicum, fabricat şi comercializat în Bucureşti, prezenta conform Raportului de încercare un conţinut în zahăr de 43,24%, faţă de minimum 50% impus prin specificaţiile tehnice de produs. Produsele prezentate sub formă de pulbere Psyllium şi Gymnea Silvestre, comercializate pe piaţa din România, erau ambalate în recipiente din material plastic care nu prezentau niciun sistem de siguranţă al capacului, permiţând accesul liber la conţinutul acestora. 9,5% din suplimentele alimentare comercializate nu ofereau informaţiile obligatorii care să permită consumatorilor alegerea sortimentului dorit. În multe dintre judeţe se comercializau ceaiuri medicinale care aveau înscrise pe ambalaje menţiuni ambigue, ce puteau să inducă ideea că, prin consumarea acestor produse, consumatorii se pot îmbolnăvi de o serie de boli: “Din bucuria plantelor, am cules, am ales şi am combinat: Diabet, Ulcer, Hipertensiune Arterială, Litiază Biliară, Litiază Renală, Colesterol, Hepabilar A, Puiul Mamei”. Abateri privind afişarea preţurilor au fost constatate în judeţele Vaslui, Sibiu, Olt, Dolj, Brăila, Suceava, Mureş, Bihor, Satu Mare, Arad, Timiş, Bucureşti, dar şi Constanţa.